Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri la Casa Albă că autorul atacului armat din statul Virginia care a vizat un membru republican al Camerei Reprezentanților a murit din cauza rănilor suferite în timpul schimbului de focuri cu poliția, relatează AFP și DPA.
”Numeroase vieți ar fi fost pierdute fără faptele eroice ale celor doi polițiști care au intervenit în timpul acestui atac foarte, foarte violent”, a afirmat Trump într-un scurt discurs la Casa Albă, în cursul căruia a făcut apel la unitatea țării.
Conform lui Mo Brooks, un alt membru al Camerei Reprezentanților prezent pe terenul de baseball și care i-a acordat primul ajutor lui Steve Scalise, atacatorul a tras zeci de gloanțe cu o armă semiautomată în jurul orei locale 06:30 (10:30 GMT). Ofițerii responsabili cu securitatea congresmanilor au ripostat cu pistoalele, dar cel puțin doi polițiști au fost răniți în schimbul de focuri.
”Congresmanul republican Steve Scalise, care a fost rănit în timpul atacului armat alături de alții, este un bun prieten și patriot”, a spus Donald Trump.
”America se roagă pentru tine și America se roagă pentru toate victimele teribilului atac”, a mai spus el.
Presa americană a relatat că autorul atacului armat de miercuri se numește James Hodgkinson, în vârstă de 66 de ani, și era un activist de stânga, relatează AFP.
James Hodgkinson, care trăia în statul Illinois, și-a exprimat pe pagina sa de Facebook simpatia pentru Bernie Sanders, fost candidat la alegerile primare ale democraților și liderul stângii americane.
”Trump este un trădător. Trump a distrus democrația noastră. A venit timpul să-l distrugem pe Trump și grupul său”, a scris în martie pe profilul său de Facebook presupusul autor al atacului.
Potrivit soției sale, citată de ABC, el se stabilise de două luni în orașul Alexandria, în statul Virginia, nu departe de Washington.