Transelectrica

Transelectrica este o punte de legătură între două regiuni diferite ca structură și nivel de dezvoltare

Transelectrica este o punte de legătură între două regiuni diferite ca structură și nivel de dezvoltare în ceea ce privește contextul european, a declarat, joi Corina Popescu, președintele directoratului Transelectrica, la Energy Strategy Summit 2017.

„În domeniul energiei noi suntem, în momentul de față, într-un proces de transformare. Această transformare exact acest lucru își dorește să realizeze, să ducă conceptele naționale la nivel regional ca ulterior să fie dusă mai departe în conceptul de piață unică internă. În acest context european, Transelectrica este o punte de legătură între două regiuni cumva diferite ca structură și nivel de dezvoltare. Este vorba de regiunea centrală est-europeană și cea sud-est europeană”, a spus Popescu.

Potrivit sursei citate, România se încadrează bine din punct de vedere geopolitic în regiunea sud-est europeană.

„Din perspectiva dezvoltării pieței de electricitate și a modului în care am dezvoltat acest sector suntem mult mai avansați decât alte țări care se află în regiunea sud-est europeană de cea centrală est-europeană. Suntem cuplați cu Piața pentru ziua următoare, cu piețele din Ungaria, Cehia, Slovacia. Facem parte la nivel european din proiectele pentru dezvoltarea unei piețe cuplate extinse de la 4 țări la 17. Suntem parte a unui proiect de interconectare pentru piața intrazilnică”, a mai arătat oficialul Transelectrica.