Marţi, 20 iunie, la Iaşi vor fi organizate o serie de evenimente menite să marcheze împlinirea a o sută de ani de la adoptarea, la Iaşi, a reformelor constituţionale care au pregătit împroprietărirea ţăranilor şi votul universal. Evenimentele sunt organizate sub egida „CENTENAR” şi fac parte din cadrul Festivalului Internațional al Educației (FIE)2017. Acum o sută de ani, pe 20 iunie 1917, Senatul României a adoptat, la Iași, înscrierea principiilor sufragiului universal și, respectiv, al dreptului de proprietate în Constituția României. Acest act de reformă constituțională radicală pentru acea epocă a fost precedat, pe 14 iunie 1917, de adoptarea sa de către Camera Deputaților, de propunerea adresată Parlamentului, printr-o declarație, de către Prim-ministrul Ion I. C. Brătianu (6 mai 1917) și de Proclamația Regelui Ferdinand I (din data de 5 aprilie 1917), prin care se promitea țăranilor soldați pământ și drepturi cetățenești.
Programul manifestarilor
Pentru a marca acest moment al Centenarului Reformei Constituționale de la Iași (14-20 iunie 1917 – 14-20 iunie 2017), marți, 20 iunie, vor fi organizate următoarele evenimente:
Ora 10.00 – Te Deum în memoria făuritorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, slujbă oficiată de Înaltpreasfinția Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei la Catedrala Mitropolitană. Vor participa reprezentanți ai Președinției României, ASR Principele Radu al României, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai mediului academic.
Ora 12.00 – Întrunirea Solemnă a Autorităților Statului Român în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Vor fi prezentate mesaje din partea Administrației Prezidențiale, Senatului României, Camerei Deputaților, Guvernului României, Casei Regale a României, Academiei Române, Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Primăriei Municipiului Iași
Ora 15.00 – Colocviul „Proiecții constituționale asupra României viitoare”, desfășurat în Aula „Carmen Sylva” a Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași.
Lucrările vor fi deschise de alocuțiunile susținute de prof.univ.dr.ing. Dan Cașcaval, Rectorul Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași și de Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași. În cadrul Colocviului, alături de specialiști ieșeni în istorie, drept constituțional și științe politice vor avea intervenții: prof.univ.dr. Simina Tănăsescu (Consilier prezidențial, coordonator al Departamentului Reformă Instituțională și Constituțională din cadrul Administrației Prezidențiale), prof. univ. dr. Tudorel Toader (Rector al Universității „Al. I. Cuza” din Iași), prof. univ. dr. Vasile Dâncu (Universitatea din București), dr. Cosmin Popa (Reprezentantul Academiei Române pentru Programul Centenar, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București), prof. univ. dr. Radu Carp (Universitatea din București), prof.univ.dr. Ioan Stanomir (Universitatea din București), conf.univ.dr. Ruxandra Ivan (Universitatea din București), conf. univ. dr. Sergiu Mișcoiu (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca). Lucrările Colocviului vor fi moderate de prof. univ. dr. Daniel Șandru, Coordonatorul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași.
Ora 18.00 – Lansarea ediției din luna iunie a Revistei „Magazin Istoric”, cu participarea redactorului-șef al publicației, Dorin Matei, și a istoricului Sorin Iftimi în Sala Dublei Alegeri a Muzeului Unirii din Iași.