În perioada 19 iunie, începând cu ora 12.00, și până pe data de 21 iunie, ca urmare a lucrărilor de reabilitare și modernizare a străzii Sf. Andrei, circulația autoturismelor între str. Ghibănescu și str. Palat va fi restricționată pe un singur fir, în funcție de necesități, anunţă Biroul de presă al Primăriei. În perioada mai sus menționată se vor efectua lucrări de frezare a îmbrăcăminții asfaltice pe tronsonul amintit. Ca rută alternativă, se propune conducătorilor auto str. Ghibănescu – Splai Bahlui mal stâng – șos. Națională – Podu Roș. „Lucrările de pe str. Sf. Andrei fac parte dintr-un program care include reabilitarea a 11 străzi din mai multe zone din oraş: str. Atelierului, str. Cazărmilor, str. Iancu Bacalu, str. Sf. Petru Movilă, str. Sf. Andrei, str. Tănăsescu, str. Dealu Bucium, Fundac Bucium, Fundac Păun, Fundac Socola și str. Plopii fără Soț. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 12,7 milioane lei, iar executantul este asocierea S.C. Conest S.A. – S.C. Viarom Construct S.R.L.”, se precizează în comunicatul de presă al Primăriei. În aceeași ordine de idei, tot începând cu data de 19 iunie 2017 vor fi demarate lucrările de reparații a hidroizolației la Podul Cantemir, circulația autoturismelor urmând a fi restricționată tot pe un singur fir, funcție de necesități. Lucrările sunt efectuate de asocierea Viarom Construct S.R.L. – Into S.R.L, valoarea acestora fiind de aproximati 2,3 milioane lei, sumă care include și modernizarea străzii Gheorghe Asachi. (E.M.)
Related Articles
Delgaz Grid: Alimentarea cu energie electrică, restabilită în majoritatea zonelor afectate de viscol
6 februarie 2020 18:12
Au început lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere județene de la Prisăcani
22 martie 2023 12:29
Cinci focare noi de COVID-19 la Iaşi. Unul dintre ele la Institutul de Boli Cardiovasculare
11 octombrie 2020 09:42
Check Also
Close