Tranzacțiile cu acțiuni la BVB, în creștere cu aproape 25% în această săptămână; indicii bursieri au înregistrat evoluții mixte

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni realizate în această săptămână la Bursa de Valori București (BVB) s-a majorat cu 24,89% față de săptămâna precedentă, totalizând 276,29 milioane lei, conform analizei Puls Capital realizate de societatea de servicii de investiții financiare – Intercapital Invest.

Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile BRD-SG (BRD), în valoare de 44 de milioane de lei, urmate de acțiunile Băncii Transilvania (TLV) — 36,35 milioane lei, Romgaz (SNG) — 30,41 milioane lei, OMV Petrom (SNP) — 27,65 milioane lei și Fondul Proprietatea (FP) — 26,74 milioane lei.

Săptămâna aceasta, valoarea totală tranzacționată a fost de 279,99 milioane lei. Tranzacțiile cu produse structurate au cumulat 3,26 milioane lei, cu obligațiuni 0,25 milioane lei și cu unități de fond 0,20 milioane lei.

În piața deal s-au realizat schimburi în valoare de 55,60 milioane lei.

Săptămâna aceasta indicii bursieri au înregistrat evoluții mixte, cuprinse între minus 2,15% pe indicele BET-NG, care reunește 10 companii din sectorul energetic și al utilităților, valoarea acestuia fiind de 732,37 puncte și plus 1,73% pe indicele BET-FI, cel al societăților de investiții financiare, cu o valoare de închidere în puncte indice de 33.584,41.

În săptămâna analizată 31 de titluri au avut evoluții pozitive, 12 au fost stabile și 34 au avut evoluții negative.

Cele mai mari creșteri s-au înregistrat pe titlurile Farmaceutica Remedia (RMAH), Armătura (ARM) și Aerostar (ARS) de 18,11%, 12,60% și respectiv de 6,36%. Pe de altă parte, cea mai mare scădere s-a înregistrat pe titlurile Retrasib (RTRA), de 14,58%, aceasta fiind urmată de cele înregistrate pe titlurile Electroarges (ELGS) și OIL Terminal (OIL), de 11,03% și respectiv de 7,74%.

„O nouă săptămână de scăderi pentru majoritatea indicilor locali, care au fost afectați în principal de evoluția negativă a emitenților din zona de energie și utilități. Doar indicele financiar BET-FI a încheiat săptămâna pe plus, cu o creștere de 1,73%. La polul opus s-a aflat indicele BET-NG, cu o scădere de 2,15%. Indicele a fost afectat în principal de titlurile OMV Petrom, Romgaz și Electrica, care împreună au o pondere de 68,65% în indice, și care au scăzut în săptămâna curenta cu 1,06%, 2,69% și respectiv cu 4,28%. Și titlurile Transelectrica și Conpet au consemnat scăderi puternice, de 3,23% și respectiv de 7,14%, însă acestea au ponderi mai mici în BET-NG, de 6,64% și respectiv de 3,62%. Titlurile Transgaz sunt singurele bluechip-uri din zona de energie și utilități care nu au scăzut în săptămâna curenta, în schimb s-au aflat în stagnare. Companiile de energie și utilități au tras în jos și indicele BET, care a pierdut 0,56% din valoare în săptămâna curenta”, relevă analiza Puls Capital.