Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Lilian Darii a avut astăzi o întrevedere cu directorul regional pentru Europa de Est şi Asia Centrală al Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) Alanna Armitage, aflată în Republica Moldova cu prilejul unei vizite de documentare, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
În cadrul întrevederii, interlocutorii au discutat despre proiectul noului program de ţară pentru R. Moldova 2018-2022, care urmează a fi aprobat în luna septembrie curent de către Consiliul Executiv UNFPA. Viceministrul Lilian Darii a subliniat că acest document va aduce o contribuţie esenţială la realizarea strategiilor şi documentelor naţionale în domeniul populaţiei şi la implementarea angajamentelor asumate de către ţara noastră, inclusiv a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
În acest context, viceministrul Darii a mulţumit oficialului ONU pentru sprijinul acordat pe parcursul anilor şi a dat asigurări că autorităţile Republicii Moldova vor coopera în continuare cu UNFPA pentru a realiza proiecte de interes comun.
La rîndul său, directorul regional Alanna Armitage a apreciat colaborarea dintre echipa de ţară UNFPA şi autorităţile naţionale, exprimîndu-şi susţinerea pentru agenda Guvernului Republicii Moldova în materie de populaţie şi în scopul atingerii obiectivelor Agendei 2030.
Programul nou elaborat urmează a fi examinat de către Consiliul Executiv al UNDP/UNFPA/UNOPS în luna septembrie curent. Valoarea asistenţei planificate în cadrul acestui ciclu este de 3 milioane USD, dintre care 2 milioane provin din resursele de bază ale UNFPA, iar 1 milion urmează a fi atras prin cofinanţare de la alţi donatori.