Curtea Constituțională a României (CCR) consideră că dispozițiile penale în vigoare cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu „sunt formulate în sens larg și în termeni vagi”, potrivit motivării deciziei prin care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate ridicată de Bombonica Prodana, fosta soție a președintelui PSD, Liviu Dragnea.

„Dispozițiile penale în vigoare sunt formulate în sens larg și în termeni vagi, ce determină un grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art.7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a altor cerințe fundamentale ale principiului statului de drept, această redactare constituind premisa unor interpretări și aplicări arbitrare/aleatorii”, se arată în motivarea publicată miercuri pe site-ul CCR.

Conform sursei citate, o astfel de omisiune are relevanță constituțională, deoarece afectează drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei împotriva căreia se formulează o acuzație penală. În această situație, CCR consideră necesară instituirea unui prag al pagubei și circumstanțierea vătămării produse prin comiterea faptei, în funcție de care să se aprecieze dacă este sau nu vorba de o infracțiune.

Curtea Constituțională precizează, totodată, că nu are competența de a remedia acest viciu normativ, întrucât ar intra în sfera exclusivă de competență a legiuitorului primar sau delegat și, astfel, și-ar depăși atribuțiile legale.

„Curtea subliniază că legiuitorul are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei și intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componența sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii”, se arată în motivare.

De asemenea, CCR a reținut că legiuitorul trebuie să țină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte trebuie să intervină ca un ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul „ultima ratio” în exercitarea competenței de legiferare în materie penală.

„Cu alte cuvinte, Curtea a apreciat că, în materie penală, acest principiu trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit (alte măsuri de ordin civil, administrativ etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat), iar nu ca având semnificația că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică. Mai mult, măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare și să respecte un just echilibru între interesul public și cel individual”, se mai menționează în motivare.

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, pe 6 iunie, excepția privind articolul 297 alineatul l din Codul penal, referitor la „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos (…)” și a considerat că nu este de competența Curții să reglementeze pragul valoric al prejudiciului în cazul abuzului în serviciu.

„Referitor la criticile formulate cu privire la lipsa unui prag valoric sau a intensității vătămării rezultate din comiterea faptei, Curtea a reiterat considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei și gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de ‘abuz în serviciu’. (…) Totodată, Curtea a reținut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanța constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera de competență a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligația de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu”, informează un comunicat al CCR transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, CCR a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

„Prin urmare, Curtea a reținut că dispozițiile art. 248 din Codul penal din 1969 încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece sintagma ‘îndeplinește în mod defectuos’, din cuprinsul acestora, nu întrunește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nefiind enunțată cu suficientă precizie pentru a se înțelege la ce dispoziții legale se raportează încălcarea atribuțiilor de serviciu. Astfel, Curtea a reținut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu”, se arată în comunicat.

De asemenea, CCR a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, care prevede că „în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime” sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

„În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Curtea a reținut că aceasta constituie, astfel cum prevede și titlul secțiunii din care face parte, o infracțiune asimilată celor de corupție, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracțiunii de abuz în serviciu. Prin urmare, incidența infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze la dispozițiile art. 246 și art. 248 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal astfel cum acestea au fost reconfigurate prin Decizia nr.405 din 15 iunie 2016 și prin prezenta decizie”, precizează CCR.