FBI: Autorul atacului împotriva congresmenilor americani avea o listă cu nume

 

Autorul ucis al atacului cu armă de foc comis săptămâna trecută asupra congresmenilor americani avea notate numele a șase parlamentari și deținea mari cantități de muniții, au dezvăluit miercuri anchetatorii FBI, informează AFP.

Responsabilul FBI pentru regiunea Washington, Andrew Vale, a declarat de asemenea, în cadrul unei conferințe de presă, că bărbatul sexagenar care a deschis focul, James Hodgkinson, a ‘acționat singur’ și ‘nu avea legături sau conexiuni cu terorismul’.

‘Printre lucrurile descoperite asupra lui Hodgkinson era o foaie cu numele a șase congresmeni’, a declarat Tim Slater, agent FBI, fără a preciza cine erau cei șase parlamentari.

Atacatorul era înarmat cu o armă SKS de calibru 7,62 mm, precum și cu pistol de 9 mm, într-un toc. Apoi, au fost descoperite și 200 de gloanțe într-un locaș de stocare.

Potrivit FBI, armele au fost cumpărate în perfectă legalitate, arma SKS în anul 2003 și pistolul în noiembrie 2016.

Anchetatorii au confirmat că James Hodgkinson a exprimat pe internet pozițiile sale antirepublicane, însă nu a formulat, din informațiile lor, amenințări împotriva membrilor Congresului. Chiar înainte de fapta sa, el l-a întrebat pe un congresman lângă terenul de baseball: ‘Aceasta este echipa de baseball republicană sau democrată?’.

Bărbatul a tras la primele ore ale dimineții de 14 iunie asupra echipei de baseball republicane, compusă din congresmeni, colaboratori și lobbyiști, pe un teren în Alexandria, lângă Washington, rănind patru persoane, printre care numărul trei al republicanilor în Camera Reprezentanților, Steve Scalise, spitalizat și la această oră.

James Hodgkinson a fost ucis de tiruri de ripostă ale poliției.