FARMEC A DESCHIS UN MAGAZIN GEROVITAL LA IULIUS MALL IAŞI

 

 

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, îşi extinde reţeaua proprie de magazine de brand în nordul țării. Astfel, miercuri, 21 iunie 2017, primul magazin Gerovital din Iași a fost inaugurat la Iulius Mall. Magazinul este situat la etajul întâi şi are o suprafaţă de 50 de mp.

 

„În acest an, Gerovital împlineşte 50 de ani de excelență în cosmetică, o performanţă la care am ajuns și prin sprijinul tuturor românilor. Încrederea şi recunoştinţa primită din partea iubitorilor mărcii de-a lungul acestui timp a stat la baza extinderii pe care o avem planificată pentru acest an. În urma multiplelor solicitări, am decis să deschidem 3 noi magazine în Piatra Neamţ, Iaşi şi Suceava, astfel încât toată regiunea Moldovei să poată beneficia de produse de încredere, inovatoare şi eficiente. În cadrul magazinelor, vizitatorii vor avea la dispoziţie o gamă variată de soluţii de îngrijire, printre care şi cea mai recentă linie de produse, Gerovital H3 Derma+ Premium Care, prima gamă premium din portofoliul Farmec”, a declarat Mircea Turdean, Director general al companiei Farmec. 

 

Magazinul de la Suceava se va deschide pe 23 iunie, tot în reţeaua Iulius Mall. Până pe 30 iunie, vizitatorii ambelor magazine vor beneficia de o reducere de 20% pentru orice produs achiziţionat. Iar primii 100 de clienţi din Iaşi şi primii 100 din Suceava vor primi un voucher valoric, pe care să îl utilizeze la cumpărăturile viitoare.

 

De asemenea, toţi vizitatorii magazinelor Gerovital vor putea efectua gratuit teste de dermoanaliză a tenului. Testul durează aproximativ 5 minute şi, folosind anumite măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii, ajută la stabilirea tipului de ten. În conformitate cu acest rezultat, locuitorii din Iaşi şi Suceava vor beneficia de asistenţă personalizată.

 

În magazinele Gerovital pot fi regăsite produse destinate îngrijirii tenului, pielii şi părului, adresate tuturor segmentelor de consumatori. Printre cele mai cunoscute game ale brandului se numără Gerovital H3 Derma+ Premium Care, Gerovital H3 Evolution, Gerovital Stop Acnee, Gerovital Sun, Gerovital Tratament Expert și Gerovital Men. De asemenea, consumatorii au la dispoziţie şi gama Aslavital, unică pe piaţa locală datorită compoziţiei sale naturale din argilă 100% românească, provenită din Munții Pădurea Craiului.

 

Farmec dispune de 11 magazine Gerovital, amplasate pe întreg teritoriul ţării. În afară de cele 3 puncte de vânzare deschise recent la Piatra Neamţ, Iaşi şi Suceava, de la începutul anului 2017, reţeaua de spaţii comerciale monobrand a fost extinsă cu 5 magazine Gerovital la Craiova, Cluj, Bucureşti, Ploieşti și Timișoara.

 

Despre Farmec SA Cluj-Napoca

Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, este un brand emblemă pentru România, al cărui portofoliu impresionează o lume întreagă prin produse mereu actuale și moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are acreditări internaționale ale proceselor de fabricație și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.