Breaking News

Dragnea: Sunt cinci sau șase propuneri pentru funcția de premier

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat luni că social-democrații au cinci sau șase propuneri pentru funcția de premier.

„Am avut și ieri, și zilele trecute cu aproape toți președinții de organizați, cu două excepții, cu o serie de parlamentari, colegi din țară și au reieșit cinci, șase variante pentru postul de prim-ministru. Am discutat aseară, azi-noapte și azi-dimineață cu fiecare dintre ei și împreună și se degajează o soluție pe care vreau să o propun în CExN și cei care au reieșit din discuțiile cu președinții de organizații vor vorbi și ei”, a declarat Dragnea înaintea reuniunii Comitetului Executiv Național al PSD.

El a arătat că nu a discutat cu șeful statului în ultimele 48 de ore, dar consideră că propunerea PSD va fi acceptată.

„Poate îmi acceptă, teoretic ar trebui să accepte, am văzut toate declarațiile dumnealui și poziția din ultima perioadă, care, trebuie să recunosc, mi s-a părut o poziție corectă, adică nu s-a implicat, chiar dacă poate au fost tentații în această speță și cred că vrea stabilitate ca și noi”, a afirmat președintele PSD.