Academicianul Nicolae Manolescu, președintele One Health România, a declarat luni, la Târgu Mureș, că noul concept medical global ‘One health’ impune o specializare care să penduleze între medicina umană, cea veterinară, ingineria de mediu, agricultură și industria alimentară, iar în acest sens se dorește realizarea unor cursuri postuniversitare care să cuprindă toate aceste specialități.
‘Conceptul medical global ‘One health’ a fost lansat în SUA în anul 2003, iar în anul 2009, Uniunea Europeană a început să cocheteze cu acest concept. În anul 2014, conceptul a fost lansat la București ca un concept de bază al Europei. Într-o perioadă scurtă, 2014-2017, există deja preocuparea de a forma specialiști, pentru că ‘One health’ reclamă obligatoriu prezența unui nou specialist care să penduleze între medici umani, medici veterinari, ingineri de mediu, specialiști din industria alimentară, specialiști din toate ramurile agriculturii. Astfel, se dorește realizarea cursurilor postuniversitare ‘One health’ în România’, a declarat luni, presei, Nicolae Manolescu.
Potrivit academicianului, în prima fază, va fi organizat un curs de sondaj în limba română, la Universitatea ‘Spiru Haret’, urmând ca din anul universitar 2018-2019 acest curs să se transforme în limba engleză și să poată fi sub titulatura unui cluster care să presupună existența câtorva universități.
‘În luna iulie, vom încerca să organizăm acest cluster prin combinarea Universității ‘Spiru Haret’ cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Universitatea de Medicină Veterinară din Budapesta și cu Universitatea de Medicină din Budapesta, care sub titulatura de Școală Postuniversitară Europeană să acționeze în limba engleză începând cu anul universitar 2018-2019′, a arătat Manolescu.
Potrivit acestuia, primul curs ‘One health’ s-a organizat în SUA, la Universitatea DAC din Florida, iar în Europa există două centre: un centru care asigură partea de Vest a Europei, Universitatea Edinburgh în colaborare Universitatea Utrecht, iar pentru partea de Sud a Europei, pentru anul universitar 2017-2018, Universitatea din Barcelona și Universitatea din Paris.
‘Asociația ‘One Health — New Medical Concept’ este membru asociat al Federației Europene a Academiilor de Medicină și ni s-a trasat ca sarcină primordială organizarea acestui învățământ pentru zona Sud-Est, poate și Centrală a Europei’, a precizat academicianul.
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș găzduiește, începând de luni până miercuri, Conferința Națională ‘One Health’, la care participă invitați de renume din țară și din străinătate.
Manifestarea este organizată de Asociația ‘ONE HEALTH — New Medical Concept’, membru asociat al Federației Academiilor de Medicină, în parteneriat cu UMF Târgu Mureș, Academia de Științe Medicale din România, Universitatea ‘Spiru Haret’ și Consiliul Județean Mureș.