PASUL NORODULUI

Răul cel mai mare al acestor zile este întruchipat de sistem. Ferească-te Dumnezeu să te prindă sistemul pe stradă, prin parcuri, la vreme de seară, când întunericul dă din coate, făcându-și loc să pătrundă între noi și partea nevăzută a vieții cele de toate zilele. Mult pronunţatul și mult hulitul sistem, care a fost cândva trinom, ajuns astăzi binom, decodificând relațiile stabilite între serviciile de informație (SRI, SIPA, 2¼) și DNA.

Guvernanții ajung astfel să interpreteze rolul puilor zburați, numai buni  să fie luați pentru creșterea lor în ogradă, fiecare din acesta ținând minte un ospăț, pe care va trebui să-l servească cu o maximă dedicație. Sacrificiul în sine nu este altceva decât o misiune pentru care oamenii care au acceptat să suporte toate amenințările cu moartea, ale adversarilor sau ale diviziilor de scandal ale acestora, astfel încât după protejarea familiilor să rămână cu pieptul descheiat să înfrunte variile pericole. De fapt, vorbim deja despre structurile mafiei care au pătruns, cel puțin, la nivel de organizare. Suntem, sau nu, fără voia noastră, componente ale unui puzzle din care nu mai putem ieși, devenind parte componentă a planului ce cuprinde forțele instituționale ale statului. Ameninţările, care au ajuns să fie schimbate precum timbrele în lumea fascinantă a filateliștilor, aruncă în aer autoritatea statului, înfierbântând mințile, încurajând anarhismul, facerea dreptății prin forțe proprii, ajungându-se din nou la haiduciile care ne-au îndepărtat de domnia legii, singura abilitată să fie luară în seamă, în numele dreptății.

Pe acest fond se mișcă lucrurile în țară, se desenează prim planurile unei clase politice, care începe să-și articuleze pretențiile conducătoare prin tot felul de experimente față de care nimeni nu mai este dispus să se ceară afară, să țină cont că decizia conducătoare nu este chiar atât de importantă, atâta timp cât adevărata putere, adevărata decizie se află la ei, la această parte a sistemului conducător.

Suntem din nou în fața punerii unui nou prim ministru, a unui nou guvern cu programul de guvernare gândit a fi pus la dispoziția cetățeanului. Liviu Dragnea, cu PSD, au cele mai mari șanse de a impune din nou guvernul câștigătorilor, chiar dacă această nouă revenire la Cotroceni a fost datorată tot revoltei social-democraților.

Klaus Iohannis a urmărit zbaterea din interiorul PSD, atât cât să-și dea seama că această criză decizională se datorează mai mult mâinilor întinse înspre butoane decât lipsei butoanelor.

Vor începe consultările cu partidele politice parlamentare la Palatul Cotroceni.

Mass media nu vrea să se astâmpere și întreține o relație tensionată între partidele care sunt invitate să pună pe masa președintelui Klaus Iohannis ”cea mai bună variantă”, care să-l convingă că el poate fi premierul necesar astăzi României.

Evident că și celelalte partide parlamentare, care nu stăpânesc majoritatea, care le-ar permite să ajungă la gestionarea puterii, sunt invitate să facă un exercițiu de comunicare, de declanșare a unei teorii, cel puțin, despre ce are nevoie țara la această oră  și de ce ei sunt forțele politice necesare, indispensabile, greu de ignorat.

Klaus Iohannis, de această dată mult mai detașat, mult mai puțin afectat de ”guvernul meu”, guvern care nu avea și nici nu are încă șansa acestei dedicații, poate să dialogheze cu toate forțele politice parlamentare, încercând să se împrietenească cu toți cei pe care el îi beștelește, îi face cu ou și oțet.

Și discursul președintelui are nevoie  de o revizuire profundă, de o schimbare de ton, dar și de profunzime, astfel încât să fie posibilă aducerea la același numitor comun  a acelor care vor să rămână cu numele întipărit pe sufletul sensibil al românului ieșit pe uliță, pe stradă, în cosmos, păstrându-se în spațiul în care munca sa îl fixează zi de zi.

”Trec rânduri, rânduri… politicienii” – trec asemenea mulțimii adunată în văile adânci dintre munți, spațiul în are oamenii se adună pentru a cinsti o zi, un moment sau pentru a pune la cale încotro să se mai îndrepte țara, pentru ca și norodul să știe care-i va fi pasul.

ADI CRISTI