24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Avem sau nu avem coroniță? După cum se mișcă lumea s-ar părea că avem și nu avem coroniță, atâta timp cât, câmpiile patriei sunt pline de flori de câmp, fără ca acestea să reușească a fi împletite în princiarele coronițe. Ne este câmpul dominat de flori, de mirosul proaspăt al vegetației, fără însă ca aceasta să reușească a se așeza pe fruntea noastră, premiindu-ne efortul de a trece în supraviețuire, cel puțin, o nouă zi.
Suntem bulversați, din ce în ce mai mult, de amețitoarea caniculă, pe care vom fi obligați să o suportăm încă cel puțin două luni, după care ne vom, trezii din nou în prag de iarnă, cu cele mai nesuferite așteptări, descoperite la scara fiecărei adrese de domiciliu, de parcă vară nu a fost niciodată, de parcă noi nu am fost niciodată puși în situația de a batjocorii căldura mult visatelor zile estivale.
Într-o navetă perfectă, pe care suntem obligați să o facem între iarnă și vară, lăsăm să se înțeleagă că suntem pregătiți să mai ținem minte celelalte două anotimpuri, greu de precizat, dar care, cel puțin în acest an, nu au lipsit și nu vor lipsi de la școală.
Primăvara și toamna au redevenit sursa multiplelor noastre probleme, cu inundații greu de gestionat, cu ploi mocnite și insistente, cum doar picătura chinezească mai poate fi atât de răbdătoare și de agasantă până la mărturisire.
Starea în sine este una de contemplație, chiar dacă nervul acțiunii nu ne-a părăsit, pândindu-ne reacțiile față de acest imobilism canicular, ce viermuiește în noi tot felul de reacții imprevizibile. Avem zvâcul la purtător, așa cum stă bine oricărui personaj din filmele de acțiune, atunci când străbate un deșert (aflat între răsăritul și apusul zilei), încercând să explice metafora trecerii prin viață, cu ochii țintă prin cătare, măturând pașii înainte, fără a scăpa de tragerea cu coada ochiului înspre celelalte părți, aparent scăpate din vedere.
Suntem sau mai bine spus am ajuns un popor aflat într-o permanentă pândă, un popor care nu ezită să doarmă în pândă, care nu ezită să-și facă din odihnă pândă, așa cum, același popor învață că lumea poate să-i treacă pe sub genele apropiate, fără ca acestea să fie i închise în întunericul său interior. Poate de aceea suntem un popor de visători, un popor care se salvează, nu prin trântă dreaptă sau prin piedici puse pe la spate, cum nu se salvează nici prin pumnalele înfipte în omoplații prietenilor, ai tovarășilor de drum sau de arme.
Avem nevoie de acea libertate care să ne ia în seamă toate vorbele nespuse dar gândite, stivuite în gestul fiecăruia de a face ceea ce crede el de cuviință să facă. Atunci când acest tip de planuri privesc cât mai multă lume, ar trebui să ne dăm seama că nu mai aparținem doar viselor noastre, că ar trebui să ne luăm în seamă nu numai pentru noi, cât mai ales și pentru restul celor care ne întind mâinile, dar nu a îmbrățișare, cât mai ales pentru a-și găsi salvarea, acea mână întinsă, necesară scoaterii lor din mlaștină.
Ne place să pozăm cu zâmbetul sculptat pe buze, astfel încât, perfecțiunea danturii să ne prezinte sănătatea, mulţumirea și, mai ales, bucuria de a face parte din imaginea reflectată de oglindă, astfel încât, să avem șansa de a ne cunoaște, de a ne învăța pe de rost, evitând momentele penibile, atunci când suntem puși în fața mărturisirilor complete, datorate întrebărilor pornite pe jos în căutarea vinovaților și, mai ales, a vinovățiilor ce ne-au adus în situația de a ne pedepsi din gură, fără ca să ne dăm seama, tocmai prin urmările faptelor noastre.
Un nou prim ministru, un nou guvern, un nou sau chiar același program de guvernare? Ce ar trebui să însemne, într-o lume care de aproape 30 de ani nu s-a schimbat nimic? O lume imobilă, în care doar ciclicitatea ne dă doar senzația mișcării, a pasului înainte, chiar dacă, privind din exterior, nu avem decât imaginea baterii pasului pe loc?!
Avem un dans național,” Bătuta”, dans ce ar trebui promovat, asemenea imnului național, ca fiind dansul nostru național, care se interpretează o dată cu ”Deşteaptă-te române!” Tot pe loc, tot pe loc să răsară busuioc. Ioc!”
ADI CRISTI
