Romantic FM şi Itsy Bitsy sunt câştigătorii celor două frecvenţe radio, scoase în această vară la concurs de Consiliul Naţional al Audiovazualului (CNA) pentru municipiul Iaşi. În cadrul şedinţei de marţi, 27 iunie, membrii CNA au acordat, prin vot, frecvenţa de 98.6 FM postului de radio Romantic FM, parte a grupului INTACT. Programele Romantic FM s-au auzit pentru prima dată în eter începând cu data de 4 ianuarie 1994. Potrivit celor mai recente date de audiență, Romantic FM este pe locul nouă în topul celor mai ascultate posturi de radio din România, cu o medie de 77.400 de ascultători în valul de vară 2016. În prezent, postul din cadrul grupului INTACT se mai aude în FM la Bucureşti, pe frecvenţa de 101,9 FM. Postul de radio Itsy Bitsy, deţinut de societatea SC On Air Studio SRL Bucureşti, ai cărei acţionari sunt Nadia şi Felix Tătaru, fiecare cu câte 50% din acţiuni, a obţinut frecvenţa de 100,4 FM. Itsy Bitsy este un post de radio pentru copii, care emite de 12 ani, fiind foarte apreciat atât de către cei mici cât şi de părinţi. Potrivit proiectului depus la CNA, valoarea investiţiei pentru deschiderea studioului de la Iaşi se ridică la 7.840 euro plus TVA. (E.M.)