Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Sculeni- I.T.P.F. Iaşi au depistat doi bărbaţi, cu cetățenie Republica Moldova, care aveau asupra lor, ascunse in borsete, două cărţi de identitate româneşti false, pe care intenţionau să le folosească pe teritoriul Cehiei, pentru găsirea unui loc de muncă. În ziua de 27 iunie a.c., în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi s-au prezentat pentru a intra în ţară, cetățenii din Republica Moldova, G.P. şi M. P., , în vârstă de 31, respectiv 50 de ani, călătorind ca pasageri într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova. „În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra bărbaţilor, în urma căruia au fost descoperite în borsetele acestora două cărţi de identitate cu însemnele autorităților românești. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele româneşti sunt false”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, semnat de comisarul de poliţie Denis Mihaela Lazăr, purtătorul de cuvânt al acestei instituţii. Cu privire la cele constatate, unul dintre bărbați a declarat că a procurat documentul de la un cetățean a cărui identitate reală nu o cunoaște, plătind suma de 200 euro, iar cel de-al doilea a declarat că primise documentul de la fiica sa. De asemenea, cei doi bărbaţi au mai adăugat faptul că nu se cunosc, dar ştiau că cele două documente nu sunt autentice şi intenţionau să le folosească pe teritoriul Cehiei în vederea găsirii unui loc de muncă. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii arii infracționale, se precizează în încheierea comunicatului de presă al ITPF Iaşi. (E.M.)