Germania și celelalte țări membre ale Uniunii Europene vor purta negocierile de divorț cu Marea Britanie într-un mod prietenesc, dar prioritatea lor va fi menținerea unității celor 27 de state, a declarat miercuri cancelarul Angela Merkel, transmite Reuters.
‘Vom negocia, desigur, într-o atmosferă prietenească ori de câte ori va fi posibil’, a afirmat cancelarul german.
‘Trebuie însă să ne asigurăm că cele 27 de state UE au grijă de viitorul lor. Ar fi fatal dacă am pierde din vedere viitorul și unitatea UE-27 înainte de negocieri sincere de ieșire cu Marea Britanie’, a adăugat șefa executivului de la Berlin.
‘(Negocierile) nu sunt o listă de dorințe. Decizia de a pleca a fost luată de britanici’, a subliniat cancelarul Angela Merkel.
Negociatorul-șef al blocului comunitar, Michel Barnier, și ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, au lansat oficial pe 19 iunie negocierile pentru o ‘retragere ordonată’ a Marii Britanii din Uniunea Europeană, prima întâlnire fiind dedicată ‘identificării priorităților’ și stabilirii calendarului de discuții.