Membrul Comisiei Europene responsabil pentru Sănătate și Securitate Alimentară, Vytenis Andriukaitis, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 5-6 iulie, transmite MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă a Uniunii Europene în R. Moldova, în cadrul vizitei este prevăzută o întrevedere cu Prim-ministrul R. Moldova, Pavel Filip. Totodată, pe 5 iulie, Vytenis Andriukaitis se va întîlni cu ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.
Joi, 6 iulie, Comisarul Andriukaitis se va întîlni cu viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Iurie Ușurelu, și cu directorul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Gheorghe Gaberi. Obiectivul acestor întîlniri este de a discuta progresul R. Moldova în alinierea legislației naționale cu cea a UE, precum și stadiul implementării angajamentelor sanitare și fitosanitare în concordanță cu Acordul de Asociere UE – R. Moldova.
În aceeași zi, Comisarul european se va întîlni și cu membrii Comisiilor parlamentare pentru agricultură și industria alimentară și pentru protecție socială, sănătate și familie.
De asemenea, Vytenis Andriukaitis va participa și la un eveniment public unde va avea o dezbatere deschisă cu cetățenii pe marginea principalelor teme actuale în domeniul sănătății publice și securității alimentare.