Breaking News
NATO Secretary General Jens Stoltenberg

Următorul summit NATO va avea loc la Bruxelles în vara lui 2018, anunță Stoltenberg

Următorul summit al NATO va avea loc la Bruxelles în vara lui 2018, a anunțat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă, potrivit AFP.

‘Mă aștept ca un summit să aibă loc în 2018 aici, la Bruxelles’, a declarat Stoltenberg, fără însă a preciza data reuniunii.

Șefii de stat sau de guvern din NATO, care numără acum 29 de state odată cu aderarea Muntenegrului la începutul lunii iunie, s-au reunit la finalul lui mai, la Bruxelles, într-o formulă care i-a inclus pentru prima oară pe noii președinți american, Donald Trump, și francez, Emmanuel Macron.

Criticile repetate ale lui Trump față de Alianță au provocat temeri privind o dezangajare a Statelor Unite, a căror superioritate militară a funcționat mult timp ca o ‘umbrelă protectoare’ pentru Europa.

Președintele american cere ca aliații să contribuie mai mult la propria lor apărare și să se conformeze țintei de alocare a 2% din PIB bugetelor militare până în anul 2024. Trump mai vrea ca NATO să contribuie mai mult la lupta antiteroristă.

După ce în intervenția de la summitul din mai de la Bruxelles a evitat să reafirme angajamentul SUA față de respectarea articolului 5 din Tratatul fondator al NATO, care garantează intervenția aliaților în cazul agresiunii împotriva unui stat membru, Donald Trump a sfârșit prin a da o astfel de asigurare pe 9 iunie, la Casa Albă, cu prilejul unei conferințe de presă comune cu președintele român Klaus Iohannis.