Alexandru Maxim s-a transferat la FSV 05 Mainz

Internaționalul român Alexandru Maxim s-a transferat de la VfB Stuttgart la altă echipă din prima divizie a campionatului de fotbal al Germaniei, FSV 05 Mainz, a anunțat site-ul Bundesligii. Maxim (28 de selecții și 3 goluri pentru naționala României) juca din ianuarie 2013 la Stuttgart, pe care în sezonul trecut a ajutat-o să revină în prima divizie după un singur an. Mijlocașul, care pe 8 iulie va împlini 27 de ani, a semnat un contract pe patru ani cu Mainz, echipă care a încheiat pe locul 15 ultima ediție de campionat. După încheierea junioratului, Maxim a mai fost legitimat la Espanyol Barcelona B (2009-2010), Badalona (2010-2011) și Pandurii Tg. Jiu (iulie 2011 — ianuarie 2013).