ANM: Temperaturi diurne între 22 și 32 de grade în următoarele două săptămâni; precipitații în majoritatea regiunilor în intervalul 6-16 iulie

Vremea se va încălzi treptat în următoarele zile, iar media temperaturilor maxime va avea valori între 22 și 32 grade, ușor mai scăzute la munte, iar instabilitatea atmosferică se va face simțită în special în intervalul 6-16 iulie, în majoritatea regiunilor țării, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), aferentă perioadei 3-16 iulie, dată luni publicității.

În Banat, până în data de 7 iulie, vremea se va încălzi treptat, iar media temperaturilor maxime va avea valori de la 25 de grade în prima zi, până la 32 de grade în ultima. În intervalul 8 — 16 iulie, temperaturile diurne nu vor avea variații semnificative, iar media lor se va situa între 30 și 32 de grade. Minimele termice vor fi în scădere până în dimineața zilei de miercuri, 5 iulie, când media lor va fi de 12 grade, apoi vor crește și vor atinge, în medie, 16 grade în data de 8 iulie. Ulterior, până la finalul intervalului de prognoză, vor rămâne relativ constante. Vor fi intervale cu averse în prima zi de prognoză și din nou, în perioada 7-16 iulie.

Valorile termice diurne vor fi în creștere și în Crișana până în data de 7 iulie, când media maximelor se va situa în jurul valorii de 30 de grade. Din data de 8 iulie și până în ultima zi de prognoză vor fi ușoare variații ale temperaturilor maxime, media lor urmând să se situeze între 28 și 30 de grade. Temperaturile nocturne vor fi în scădere în primele trei zile, iar în diminețile de 4 și de 5 iulie, media lor va atinge 12 grade. Ulterior, vor crește treptat, spre 16 grade în dimineața de 11 iulie, iar până la finalul intervalului de prognoză vor scădea cu 1-2 grade. După data de 6 iulie vor fi posibile manifestări specifice instabilității atmosferice aproape în fiecare zi.

În Transilvania, în prima zi, media temperaturilor diurne va fi de 21 de grade, apoi va crește, astfel că în data de 7 iulie va atinge 27 de grade. În zilele care vor urma, până la sfârșitul intervalului de prognoză, variațiile termice vor fi nesemnificative, media temperaturilor maxime fiind de 27-28 de grade. Media temperaturilor nocturne va scădea de la 14 grade în data de 3 iulie, până la 8 grade în 5 iulie. În următoarele trei zile, temperaturile minime vor fi în creștere, până la 13 grade în dimineața zilei de 10 iulie și se vor menține în jurul acestei valori până la finalul intervalului de prognoză. Intervale cu averse și descărcări electrice vor fi aproape în fiecare zi, dar frecvența lor va fi mai mare în data de 3 iulie și după data de 6 iulie.

Și în Maramureș, în primele două zile, media temperaturilor maxime va fi de 24 de grade, în următoarele trei zile va crește cu aproximativ 3 grade, pentru ca, până la finalul intervalului, variațiile să fie mici, între 26 și 28 de grade. Temperaturile minime vor fi în scădere până în dimineața zilei de 5 iulie, când media lor va fi de 10-11 grade, apoi vor crește, astfel că în dimineața de 11 iulie vor fi, în medie, 15 grade. În intervalul 12 — 16 iulie, media pe întreaga regiune se va situa în jurul valorii de 14 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare la începutul intervalului și în perioada 6 — 16 iulie.

În Moldova, în intervalul 3 — 11 iulie, vremea se va încălzi treptat, de la o medie a valorilor termice diurne de 23 de grade în prima zi, până la 29-30 de grade în ultima zi. Între 12 și 16 iulie media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 29 de grade. Tendința temperaturilor minime va fi de scădere până în dimineața de 5 iulie, când media lor va fi de 12 grade, apoi de creștere, astfel că în intervalul 11 — 16 iulie media pe întreaga regiune va ajunge la 15-16 grade. Vor fi averse luni, 3 iulie, și aproape în fiecare zi, în intervalul 6 — 16 iulie.

În primele trei zile de prognoză, în Dobrogea, media temperaturilor maxime va fi de 25-27 de grade, în timp ce a minimelor va scădea, astfel că, în dimineața de 5 iulie, va ajunge să se situeze în jurul valorii de 15 grade. În zilele ce vor urma nu vor fi variații semnificative de temperatură, media maximelor va oscila în jurul a 27 de grade, iar a minimelor în jurul a 18 grade. Vor fi averse, pe arii extinse în data de 3 iulie, apoi pe spații mici, posibil, aproape în fiecare zi.

Media valorilor termice diurne va fi în Muntenia în general în creștere, de la 23 de grade în prima zi, până la 31 de grade în data de 11 iulie. În zilele care vor urma, aceasta se va menține relativ constată, la 30-31 de grade. Minimele termice vor fi în scădere până în dimineața zilei de 5 iulie, când se vor atinge 13 grade, apoi vor crește și vor avea valori medii între 14 grade în ziua de 6 iulie și 17 grade în 12 iulie. În prima zi și după data de 9 iulie vor fi averse pe arii extinse. În restul intervalului, averse, în general slabe cantitativ, vor fi pe spații mici.

În Oltenia, până în data de 6 iulie, temperaturile maxime vor crește de la o medie de 22 de grade până la 30 de grade, apoi nu vor mai fi variații semnificative. Tendința temperaturilor minime, în primele trei zile, va fi de scădere, astfel că în dimineața de 5 iulie media lor va ajunge la 12-13 grade. Ulterior vor crește, cu aproximativ 3-4 grade, până în data de 9 iulie. Până la sfârșitul intervalului nu vor mai fi modificări importante. În prima zi și după data de 9 iulie vor fi averse pe arii extinse. În restul intervalului, averse, în general slabe cantitativ, vor fi pe spații mici.

La munte, media temperaturilor maxime se va situa între 12 grade în prima zi și 18-19 grade între 7 și 16 aprilie, în timp ce a minimelor va avea variații de la 7 grade în diminețile de 4 și de 5 iulie, până la 11 grade în jurul datei de 11 iulie. Vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice aproape în fiecare zi, dar mai ales în prima și după data de 8 iulie.

AGERPRES