Bangladesh: Zece morți și câteva zeci de răniți într-o explozie la o fabrică de confecții de la periferia capitalei, Dacca

Zece persoane și-au pierdut viața și câteva zeci au fost rănite într-o explozie ce a avut loc luni seara la o fabrică de îmbrăcăminte de la periferia orașului Dacca, capitala Bangladeshului, al doilea mare producător de confecții din lume, relatează marți agenția Reuters.

Accidentul a survenit la o fabrică a companiei locale Multifabs Limited, unde a explodat un cazan de abur. ”Nouă persoane au murit în explozie și una a decedat la spital”, a declarat un oficial al serviciului de pompieri, Palash Chandra Modak.

Compania a indicat că fabrica funcționa bine și că la cazan au fost făcute recent lucrări de întreținere. ”A fost un accident. Totul mergea bine”, a declarat Mahiuddin Faruqui, șeful companiei și director executiv, pentru Reuters. ”Cazanul mergea bine. După lucrările de întreținere, când muncitorii au încercat să-l repornească, el a explodat”, a mai spus el.

Firma furnizează tricotaje unor clienți din Suedia, Danemarca, Germania, Rusia, Spania, Olanda și Marea Britanie, inclusiv pentru Littlewoods, unul dintre cele mai vechi branduri de retail din Marea Britanie, potrivit site-ului companiei din Bangladesh.

Industria confecțiilor din Bangladesh, care ocupă locul al doilea în lume după China, are patru milioane de angajați și reprezintă 80% din exporturile țării.

Multifabs Limited a început să funcționeze în 1992 și a obținut 70 milioane de dolari din exporturi în 2016, aprovizionând branduri precum Lindex, ce aparține retailerului finlandez Stockmann and Aldi, a precizat Mahiuddin Faruqui.

Sectorul confecțiilor din Bangladesh a ajuns să fie monitorizat după ce un complex de producție s-a prăbușit în 2013, provocând moartea a peste 1.100 de persoane, și după ce un incendiu survenit la o fabrică de îmbrăcăminte în 2012 s-a soldat cu moartea a 112 muncitori.

Unii activiști i-au criticat pe mulți retaileri pentru că nu au îmbunătățit condițiile de muncă în lanțurile lor de aprovizionare, unde se lucrează multe ore, pe bani puțini, la standarde de siguranță precare.