Breaking News

Siegfried Mureșan: Cer ca președinția Comisiei de buget din Camera Deputaților să fie acordată Opoziției

Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE/ PMP), vicepreședinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European, a cerut marți ca președinția Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților să fie acordată Opoziției, după modelul Germaniei.

„Parlamentul trebuie să își exercite rolul de control al Guvernului, de aceea solicit să luăm exemplul unor state europene mai dezvoltate economic, așa cum este Germania, iar președinția Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților să fie acordată unui partid de Opoziție. Partidul de guvernare nu poate realiza un control real având în vedere că, în prezent, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților este chiar fostul ministru PSD al Finanțelor Viorel Ștefan, responsabil în mare parte de dezastrul fiscal-bugetar din ultimele 6 luni de guvernare PSD — ALDE”, susține Siegfried Mureșan, într-o declarație politică remisă AGERPRES.

Eurodeputatul PMP arată că în Germania, principalul motor economic al Uniunii Europene, există această cutumă parlamentară, iar președinția Comisiei pentru buget din Parlament — Bundestag — este acordată întotdeauna unui partid de Opoziție.

„Chiar și atunci când există o mare coaliție și cele mai mari partide se află la guvernare, conducerea acestei comisii revine unui partid de Opoziție, fie el cât de mic. Astfel, eventuale derapaje ale partidului sau coaliției de guvernare găsesc în controlul parlamentar un adversar, iar Parlamentul ajunge să servească cu adevărat cetățenilor, nu doar partidelor aflate la Putere”, a declarat Siegfried Mureșan.

Potrivit eurodeputatului PMP, Guvernul Tudose s-a arătat, încă din prima zi de mandat, „un guvern total imprevizibil și iresponsabil” și de aceea Parlamentul României „trebuie să controleze activitatea Guvernului și să examineze măsurile fiscale și economice, inclusiv din Programul de guvernare, pentru a aduce în dezbatere publică și a împiedica decizii cu impact macroeconomic negativ”.

„Am văzut că măsurile Guvernului PSD — ALDE din ultimele luni au dus la creșterea datoriei publice, la scăderea investițiilor și la creșterea șomajului și am văzut șocul creat în mediul de afaceri de unele măsuri anunțate de pe o zi pe alta fără o dezbatere publică, de exemplu schimbarea sistemului de impozitare anunțat la învestirea noului guvern”, a mai spus Siegfried Mureșan.