Breaking News

Alianța Română a Universităților Tehnice se reunește la Iași

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) este gazda întâlnirii Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT) în perioada 5 – 7 iulie 2017. La lucrările ARUT vor participa și Lucian Puiu Georgescu, ministru al Cercetării și Inovării, Gigel Paraschiv, secretar de stat responsabil cu învățământul superior din cadrul Ministerului Educației Naționale (MEN), și Ecaterina Andronescu, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Senatului României. La prima întâlnire din Iași a alianței și-au anunțat prezența și reprezentanții celor mai importante instituții de reglementare din domeniul învățământului superior și al cercetării – prof. univ. dr. Claudia Popescu, președintele Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), și prof. univ. dr. Iordan Petrescu, președintele Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS).

 

„Este prima întâlnire a ARUT care are loc la Iași, dar este o întâlnire mai amplă decât edițiile anterioare. Am ajuns deja în punctul în care dorim să concretizăm colaborările între noi prin stabilirea unor parteneriate ferme și concrete, iar în urma acestei întâlniri, cu certitudine vom demara schimburi de experiență de tipul mobilităților studențești la nivel de licență, master și doctorat, dar și pentru cadrele didactice. Aceste lucruri dorim să le realizăm încă din această toamnă”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

 

Delegațiile conduse de cei cinci rectori ai universităților membre ARUT se vor reuni în cursul zilei de joi, 6 iulie, în mai multe întâlniri de lucru pe o serie de teme importante. Reuniunea se va deschide oficial joi, 6 iulie, de la 09.30, prin cuvântul de bun venit al rectorului TUIASI, iar de la 10.00 va avea loc prima întâlnire de lucru pe tema „Analiza propunerii MEN privind «Metodologia de clasificare a universităților și ierarhizarea programelor de studiu»”. A doua întâlnire va avea loc la 12.30, pe tema „Analiza propunerii ARACIS cu privire la metodologia evaluării școlilor doctorale și postdoctorale”.

 

„Vom analiza metodologia de evaluare a școlilor doctorale. Dorim să adaptăm sau să corectăm această metodologie și să o aducem aproape de școlile românești. Trebuie să vedem potențialul școlilor doctorale înainte de această evaluare, atât din punct de vedere uman, cât și al infrastructurii, să nu impunem reguli din exterior fără să le adaptăm”, au mai spus prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

 

Ultima întâlnire de lucru va fi pe subiectul „Măsuri organizatorice și poziționări ARUT (constituiri comisii de lucru, modul de relaționare cu celelalte universități românești, institute de cercetare cu structuri asociative și rețele din țară și străinătate)”, de la ora 16.00.

 

Membrii fondatori ai acestei ARUT sunt Universitatea Politehnică București, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Politehnică Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Tehnică de Construcții din București.