Curtea Constituțională a României a respins miercuri obiecția de neconstituționalitate formulată de 51 de deputați PNL și USR cu privire la proiectul de modificare a Legii executării pedepselor, au declarat pentru AGERPRES surse din CCR.
CCR a discutat miercuri obiecția de neconstituționalitate a legii pentru modificarea și completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, obiecție formulată de 51 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România.
Pe 9 mai, Camera Deputaților a adoptat proiectul pentru modificarea și completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
„Prin modificarea Legii executării pedepselor, deținuții vor primi un beneficiu de șase zile care se vor considera executate la o perioadă de 30 de zile petrecute în condiții de detenție improprii. USR a susținut varianta beneficiului de trei zile acordate la 30 de zile în condiții improprii, deoarece perioada de șase zile este mult prea mare”, preciza la acea dată USR. Uniunea considera că este „excesivă” creșterea beneficiului în zile considerate executate de la 20% la 25% pentru munca remunerată, de la 25% la 33% pentru munca neremunerată și de la 33% la 50% pentru munca pe timp de noapte.
În opinia USR, reglementarea actuală este suficientă.
„Acest proiect de lege prevede posibilitatea de a cumpăra zile executate de pedeapsă, ceea ce este imoral și periculos. De asemenea, se va crea o discriminare bazată pe avere: deținuții care au situație materială bună sau o familie care să îi susțină vor putea să renunțe mai ușor la salariul pentru munca prestată, față de un deținut fără susținere sau fără familie”, declara deputatul USR Stelian Ion, membru al Comisiei juridice.
USR aprecia că instituirea obligativității impuse autorităților din penitenciare de a acorda deținuților unele recompense „fără a putea decide de la caz la caz, în funcție de situația concretă, nu este justificată”.
„Formula propusă de PSD este incorectă pentru că nu ține cont de situația individuală a fiecărui deținut, ceea ce va conduce la situații inechitabile, în care unii deținuti care beneficiază de condiții bune de detenție se vor bucura de același beneficiu ca și deținuții cazați în condiții mult mai proaste. PSD urmărește doar noi modalități de a-și scăpa membrii și clientela politică de executarea pedepselor la care au fost condamnați pentru furtul sistematic din banii publici”, afirma deputatul USR Silviu Dehelean, membru al Comisiei juridice.