Breaking News

O polițistă, ucisă cu sânge rece la New York; atacatorul a fost lichidat

Un bărbat a deschis focul asupra unei polițiste la New York, în noaptea de marți spre miercuri, trăgând în ea de la o distanță foarte apropiată, în timp ce aceasta își făcea rondul în mașina sa, a anunțat poliția, care l-a lichidat pe suspect, informează AFP.

Incidentul a avut loc cu puțin timp după miezul nopții, într-un cartier în mod obișnuit foarte animat din Bronx, în timp ce se încheiau festivitățile prilejuite de Ziua Independenței, 4 iulie.

Polițista, Miosotis Familia, care avea 12 ani de experiență în poliție, se afla într-un vehicul de poliție ce staționa împreună cu un coleg. Se pare că atacatorul s-a îndreptat direct spre ea și a tras prin geam, potrivit raportului poliției.

Câteva case mai departe, polițiști alertați l-au prins rapid pe bărbat, identificat ca Alexander Bonds, 34 de ani. ‘El a scos un revolver, polițiștii au tras asupra lui și l-au ucis’, se spune în raport.

Polițista a decedat la spital. ‘Miosotis Familia a fost asasinată într-un atac neprovocat’, a notat pe Twitter șeful poliției new-yorkeze, James O’Neill.

Acel vehicul al poliției patrula în mod regulat în cartier începând cu luna martie, după un schimb de focuri între membrii unor bande, a precizat el.

Forțele de ordine nu au evocat niciun posibil mobil al acestei crime. Însă The New York Times a estimat că ea amintește de uciderea a doi polițiști în Brooklyn, în decembrie 2014, de către un bărbat venit din Baltimore, care ulterior s-a sinucis. El a lăsat să se înțeleagă pe rețelele sociale că avea intenția de a ucide polițiști după ce Eric Garner, un american de culoare și tată a șase copii, a fost ucis de poliția new-yorkeză în iulie 2014. Decesul lui Garner a declanșat revolte în SUA.