Temperaturile diurne extrem de mari, însoțite de temperaturile nocturne ridicate pe timpul verii, reprezintă o combinație periculoasă pentru sănătatea umană, a avertizat marți Organizația Meteorologică Mondială (OMM), citată de Xinhua.
Vara anului 2017 a fost deja marcată de valuri de căldură, iar recorduri de temperaturi diurne au fost înregistrate în mai multe zone din emisfera nordică. De exemplu, orașul iranian Ahwaz a raportat o temperatură de 53,7 grade Celsius pe 29 iunie.
Valul de căldură care a afectat Peninsula Iberică la jumătatea lunii iunie s-a deplasat apoi spre sud-estul Europei și spre regiunea Balcanilor, generând temperaturi de peste 40 de grade Celsius săptămâna trecută, însoțite adeseori de furtuni de vară violente, cu efecte devastatoare.
Începând din jurul datei de 18 iunie și continuând timp de o săptămână, temperaturile ridicate au afectat și vestul Statelor Unite, din Arizona și până în regiunile din nord-vestul coastei pacifice. 20 iunie a fost o zi deosebit de fierbinte, întrucât în Las Vegas, Nevada, valoare din termometre a urcat până la 47,2 grade Celsius, iar în Needles, un oraș din California, temperatura a fost de 51,7 grade Celsius. Ambele localități și-au egalat în acea zi recordurile absolute de temperatură.
În orașul Phoenix din Arizona, meteorologii au raportat 48,3 grade Celsius, o temperatură ce a provocat anularea multor zboruri de pe aeroportul internațional din localitate. Cu cât aerul devine mai fierbinte, cu atât el este mai puțin dens, ceea ce înseamnă o portanță mai mică pentru avioane în momentul decolării. Între 17 și 27 iunie, pe Aeroportul Internațional Phoenix s-au înregistrat 11 zile consecutive cu temperaturi de cel puțin 43 de grade Celsius.
OMM a avertizat că temperaturile diurne extrem de mari, asociate cu temperaturile nocturne ridicate, reprezintă o combinație periculoasă pentru sănătatea umană, întrucât corpul uman încearcă pe timpul nopții să se recupereze după efectele negative generate de căldura diurnă. Temperaturile ridicate generează și un stres major în agricultură, asupra apelor, furnizorilor de energie și transporturilor.
Modificările climatice provocate de activitățile umane reprezintă un factor principal pentru apariția temperaturilor înalte și a valurilor de căldură, afirmă OMM, care avertizează că fenomenul de încălzire va continua să se manifeste. Specialiștii se așteaptă ca valurile de căldură din vara acestui an să fie și mai fierbinți și mai îndelungate în comparație cu cel înregistrat în iunie.
OMM lansează în această perioadă o nouă inițiativă, în colaborare cu parteneri externi, pentru a afla cu exactitate modul în care modificările climatice vor face verile din anumite orașe ale lumii să devină și mai fierbinți decât sunt deja în prezent.