Peste 30.000 de cereri de eliberare a unui nou act de identitate, în primele şase luni, la Iaşi

În primele şase luni ale anului, la Serviciul de evidenţă a persoanelor Iaşi a fost înregistrat un număr de 30.727 de cereri pentru eliberarea unui nou act de identitate sau a unei vize de reşedinţă. Astfel, potrivit unei informări a Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanei (DLEP), din totalul celor 30.727 de cereri înregistrate în primul semstru al anului curent, 26.725 au fost pentru cărţi de identitate, 1.393 pentru cărţi de identitate provizorii şi 2.609 pentru viza de reşedinţă. Principalele motive în baza cărora s-au eliberat noi acte de identitate au fost: expirarea termenului de valabilitate, schimbarea domiciliului, împlinirea vârstei de 14 ani şi pierderea actului de identitate, a precizat Maruis Bodoga, directorul executiv al DLEP Iaşi. Acesta a adăugat că în perioada de referinţă au fost înregistrate 12.817 de programări online pe site-ul instituţiei, restul cererilor fiind depuse pe baza bonurilor de ordine eliberate zilnic la sediul nostru. În primele şase luni ale anului, conducerea DLEP Iaşi a continuat campania „Prioritate la identitate!”, ocazie cu care inspectorii acestei instituţii s-au deplasat în toate cele 26 de comune arondate, prilej cu care au fost soluţionate 1.020 de cereri. De remarcat că Serviciul de evidenţă a persoanelor Iaşi deserveşte 540.000 de locuitori din municipiul Iaşi, dar şi din cele 26 de comune arondate. Pentru punerea în legalitate a persoanelor netransportabile există posibilitatea deplasării cu staţia mobilă la domiciliul acestora, în vederea preluării imaginii, primirii  documentelor necesare şi ulterior eliberării actului de identitate. Dovada stării de sănătate a persoanelor care se află în imposibilitatea de a se deplasa se va face printr-un document justificativ, respectiv: certificat de încadrare în grad de handicap sau adeverinţă(de dată recentă) de la medicul de familie din care să rezulte că solicitantul nu se poate deplasa. Solicitările pot fi depuse direct la sediul din Iulius Mall, etaj 2 iar accesarea acestui serviciu nu implică niciun fel de cheltuieli suplimentare. În altă ordine de idei, cetăţenii români aflaţi în străinătate pot solicita obţinerea unui nou act de identitate, fără a mai veni în ţară, pe baza unei procuri. „Mandatarul va prezenta o procură specială pe care se află aplicată fotografia titularului, autentificată de misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din statul în care se află solicitantul. În cuprinsul procurii este necesar să se regăsească referirea expresă la obiectul mandatului. Solicitarea unui nou act de identitate se poate face cu 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate”, a declarat Maruis Bodoga, directorul executiv al DLEP Iaşi. Taxa pentru eliberarea actului de identitate se poate achita online, pe platforma ghiseul.ro, sau la casieriile deschise la sediul instituţiei, Centrele de cartier ale municipalităţii, Primărie şi Serviciul de stare civilă. Actul de identitate se eliberează doar titularului sau împuternicitului pe baza unei procuri speciale dată în acest sens. La primirea actului de identitate, cetăţenii sunt rugaţi să verifice corectitudinea datelor înscrise în act. (Edmond MACRI)