O serie de experimente realizate de cercetătorii de la Universitatea California din Berkeley, realizate pe șoareci, indică faptul că animalele care și-au pierdut simțul olfactiv au reușit, de asemenea, să slăbească, informează Xinhua.

În schimb, șoarecii cu un simț olfactiv dezvoltat — denumiți „super-mirositori” — s-au îngrășat mult mai mult în urma unei diete bogate în grăsimi în comparație cu șoarecii care au urmat aceeași dietă dar aveau un simț olfactiv considerat normal.

Descoperirea sugerează că mirosul alimentelor poate să joace un rol important în felul în care organismul metabolizează caloriile. Dacă alimentele nu pot fi mirosite, corpul preferă să le „ardă” în loc să le depoziteze.

În spatele acestei descoperiri se află o conexiune cheie între sistemul olfactiv și regiunile din creier care regularizează metabolismul, în special hipotalamusul, deși circuitele neuronale asociate acestei funcții sunt încă necunoscute.

Noul studiu, publicat în revista Cell Metabolism, sugerează că pierderea mirosului joacă un rol important în metabolism. Cercetarea a evidențiat și o serie de posibile intervenții medicale pentru pacienții care și-au pierdut simțul olfactiv și pentru persoanele care vor să slăbească dar nu reușesc să facă acest lucru.

Cercetătorii de la Universitatea California din Berkeley și de la Cedar-Sinai Medical Center din Los Angeles au remarcat că șoarecii, la fel ca oamenii, sunt mai sensibili la mirosuri atunci când le este foame decât atunci când au mâncat deja. Așadar, probabil că lipsa mirosului „păcălește” creierul și îl face să creadă că posesorul lui a mâncat.

În timp ce caută hrană, corpul depozitează calorii, în cazul în care nu are succes în acel demers. Odată ce hrana este procurată, organismul se simte liber să ardă acele calorii.

Cercetătorii americani au utilizat terapia genică pentru a distruge neuronii olfactivi ai unor șoareci adulți, însă au protejat celulele stem ale acestora, pentru ca animalele să își piardă simțul mirosului doar temporar, pentru trei săptămâni, înainte ca o nouă generație de neuroni olfactivi să înceapă să crească din nou.

Șoarecii cu deficit de miros au ars cu rapiditate caloriile prin activarea sistemului nervos simpatic, cunoscut pentru faptul că accelerează procesul de ardere a grăsimilor.

Șoarecii și-au transformat celulele de grăsime bej, acele depozite de grăsime subcutanată care la oameni se acumulează în jurul coapselor și taliei, în celule de grăsime maro, care ard acizii grași pentru a produce căldură.

De asemenea, unii dintre șoareci și-au transformat aproape toată grăsimea bej în grăsime maro și au slăbit cu rapiditate, devenind adevărate „mașini de ardere a grăsimilor”. În cazul acestor șoareci, depozitele de celule de grăsime albă, acele celule care se acumulează în jurul organelor interne, care sunt asociate cu rezultate medicale nefavorabile, s-au micșorat la rândul lor.

Șoarecii obezi, care au dezvoltat și o intoleranță la glucoză, o afecțiune care duce la diabet, nu numai că au slăbit în urma dietei bogate în grăsimi, dar și-au recăpătat apoi și toleranța normală față de glucoză.

Au existat însă și efecte negative. Pierderea mirosului a fost însoțită de creșteri consistente ale concentrațiilor hormonului noradrenalină, care reprezintă o reacție a organismului la stres, asociat cu sistemul nervos simpatic. La oameni, o creștere comparabilă a acestui hormon poate duce la infarct.

Deși eliminarea mirosului ar fi o decizie drastică în cazul oamenilor care doresc să slăbească, autorii studiului spun că noua descoperire ar putea fi utilizată în cazul persoanelor care suferă de obezitate morbidă și ar fi o alternativă viabilă la chirurgia bariatrică, în pofida riscurilor crescute generate de excesul de noradrenalină.