Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii județeni ieşeni au aprobat joi, 6 iunie, încetarea raporturilor de serviciu ale lui Daniel Achiței, director executiv al Direcției Judeţene de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași și delegarea atribuțiilor funcției de director executiv al acestei instituţii către Sorin Babliuc. Acesta va îndeplini funcţia de director executiv al DJADP Iaşi timp de două luni, perioada în care urmează să fie făcute toate demersurile necesare în vederea organizării concursului în vederea ocupării acestei funcții. Numirea lui Sorin Babliuc în funcţia de director executiv al DJADP Iaşi s-a făcut cu votul consilierilor PSD, ALDE şi PMP, care formează majoritatea în CJ, reprezentanţii PNL opunându-se acestui demers. Aceştia l-au acuzat pe preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, că „nu are soluții” pentru buna funcționare a Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor, instituţie care va administra în următorii doi ani fonduri de peste o sută de milioane de euro. „În decurs de un an, de când a preluat PSD conducerea Consiliului Județean Iași, s-au perindat nu mai puțin de patru directori la DJADP, un record negativ care afectează bunul mers al instituției. La un an de mandat, Masterplanul de drumuri este în impas, iar drumul Iași-Bârnova este blocat de o chichiță birocratică, care putea fi depășită de anul trecut. Dacă Dl. Babliuc nu a reușit sa ducă la bun sfârșit licitația de deszăpezire a drumurilor la finalul anului trecut, ne întrebăm cum va reuși să finalizeze licitația pentru acordul cadru multianual de reabilitare a drumurilor pe perioadă de vară, sau cum va reuși să finalizeze licitația pentru acordul cadru multianual de lucrări de întreținere a drumurilor pe timp de iarna?” s-a întrebat, retoric, Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor PNL din Consiliul Judeţean Iaşi. Tot în cadrul şedinţei extraordinare de joi, consilierii judeţeni au aprobat alocarea sumei de 16.067 lei (cu TVA), necesară pentru serviciile de mentenanță la instalațiile, echipamentele și utilajele din parcul agroindustrial Trans Agropolis, CJ urmând să lanseze în cel mai scurt timp procedura de achiziție publică pentru contractarea acestor servicii. (E.M.)