Studiu: Un român din doi petrece zilnic, de luni până vineri, 2-3 ore la televizor

 

Un român din doi petrece zilnic, de luni până vineri, 2-3 ore în fața televizorului, potrivit unui studiu realizat de Mercury Research România, ale cărui date au fost prezentate, joi, într-o conferință de presă.

„17% dintre respondenți au spus că petrec mai mult de 7 ore în weekend, în timp ce alți 34% petrec la tv între 4 și 6 ore în weekend, deci e un consum impresionant de televiziune în principal liniară în România. În timpul săptămânii, unul din trei români petrece mai mult de patru ore la televizor, iar unul din doi două-trei ore pe zi”, a declarat Mihai Ursoi, country manager al companiei care a comandat sondajul.

În ceea ce privește preferințele românilor în materie de conținut, el a menționat creșterea interesului pentru canalele documentare.

„Crește interesul declarat al românilor pentru canalele documentare. În 2015, în studiul nostru, 40% apreciau canalele documentare, iar acum 59%. Interes mai mare se observă și în cazul canalelor de audiență generală, de la 42% în 2015 la 76% în 2017 sau muzică — de la 42% în 2015 la 60% în 2017”, a spus Ursoi.

Potrivit companiei care a comandat studiul, canalele de știri au pierdut puțin teren, de la 81% în 2016 la 77% anul acesta, fiind în continuare pe primul loc în preferințele românilor.

Ursoi a menționat că, în ceea ce privește criteriile pe baza cărora românii își aleg furnizorul de servicii de televiziune, 32% consideră că au o singură opțiune. Studiul relevă că pentru 34% dintre români prețul este un criteriu important în luarea deciziei.

„În 36% dintre gospodăriile românilor cu acces la televiziune se găsesc două televizoare, iar în 28% se găsesc trei televizoare. 19% au un singur televizor și 17% dintre gospodăriile din România au patru televizoare sau mai multe. (…) 66% sunt televizoare plate, dintre aceste 66% un procent de 44% sunt televizoare Smart Tv, (…) 47% dintre gospodăriile din România au televizoare cu tub catodic”, a explicat Mihai Ursoi.

Conform acestuia, 72% dintre respondenți au spus că este foarte importantă transmisia tv de înaltă definiție, cifră identică atunci când vine vorba despre alegerea furnizorului tv.

„Ce tip de conținut preferă românii înaltă definiție? Observăm o creștere foarte mare a canalelor de audiență generală de la 30% acum doi ani la 60% în 2017. (…) O creștere spectaculoasă este și în grupul canalelor de desene animate, o creștere de la 13% la 30% și bineînțeles filmele și serialele sunt în topul preferințelor de vizionare la calitate superioară cu 75%. (…) I-am întrebat pe români cât sunt dispuși să plătească mai mult decât plătesc la ora actuală pentru conținut de înaltă definiție în plus și ne-au spus că 60% dintre ei ar fi dispuși să plătească 22 de lei extra pentru cinci canale de înaltă definiție”, a afirmat Ursoi.

Studiul „Indicele consumului de televiziune în România 2017 — TVCI România 2017” a fost realizat în aprilie de Mercury Research România, pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 402 persoane. Marja maximă de eroare este de plus/minus 5%.