Corina Crețu: Progresele înregistrate recent în implementarea programelor operaționale sunt îmbucurătoare

Progresele înregistrate recent în implementarea programelor operaționale sunt îmbucurătoare, mai ales în ce privește desemnarea autoritaților de management și control ale fondurilor structurale și de investiții europene, iar acum așteptam cererile de plata în vederea rambursării, a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, după întâlnirea avută la Bruxelles cu ministrul-delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb.

„În perioada 4-5 iulie a avut loc la București o misiune la nivel înalt condusă de directorul general-adjunct al DG REGIO, Normunds Popens, pentru a discuta și a conveni cu autoritățile române o agendă de lucru comună, care cuprinde toate măsurile și angajamentele care trebuie îndeplinite în următoarele săptămâni pentru a accelera absorbția. Felicit autoritățile române pentru munca și eforturile depuse, alături de colegii din DG REGIO, pentru identificarea blocajelor și întârzierilor în implementarea programelor operaționale. Progresele înregistrate recent sunt îmbucurătoare, mai ales în ce privește desemnarea autorităților de management și control ale Fondurilor structurale și de investiții europene. Așteptam acum cererile de plata în vederea rambursării, odata ce desemnarea va fi finalizată”, a precizat Corina Crețu, într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Comisarul european pentru politică regională a primit luni, la Bruxelles, vizita ministrului-delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb, pentru a discuta stadiul implementării politicii de coeziune în România.

Reuniunea dintre cei doi înalți oficiali a avut loc în contextul dialogului constant purtat de Comisia Europeană, prin Direcția Generală pentru Politică Regională (DG REGIO), și autoritățile române, dialog care are în vedere găsirea de soluții comune în ceea ce privește modalitățile de a îmbunătăți și de a accelera absorbția fondurilor.

Totodată, pe agenda discuțiilor a figurat inițiativa ‘Regiuni mai puțin dezvoltate’, ce are ca scop analizarea blocajelor în dezvoltarea acestora și oferirea de recomandări și asistență privind modul de deblocare a potențialului lor de creștere. Aceasta a început sa dea rezultate în cele două regiuni unde este implementată, respectiv Nord-Est și Nord-Vest, unde administrațiile, universitățile și întreprinderile colaborează și fac schimb de bune practici în ceea ce privește oportunitățile de inovare.

„Am inițiat acest program pentru a ajuta regiunile mai puțin dezvoltate să identifice mai bine nevoile lor concrete și să maximizeze impactul investițiilor europene pe teren. La aproape un an de la lansare, observăm că au fost elaborate rezerve de proiecte mature, cu un puternic accent pe parteneriat și un impact mai mare asupra dezvoltării regionale, ceea ce demonstrează valoarea adăugată a inițiativei. Contăm pe sprijinul Ministerului pentru modificarea Programului Operațional Regional în așa fel încât să permită finanțarea proiectelor propuse de cele două regiuni cu un buget de cel puțin 50 milioane de euro”, a adăugat Crețu.

Comisarul european a subliniat importanța consolidării capacității administrative a orașelor ce intră sub incidența Articolului 7.

România beneficiază de o alocare de peste 22 de miliarde de euro în cadrul Politicii de coeziune, pentru perioada 2014-2020.