Legea prin care angajatorul ce încheie contracte de ucenicie sau de stagiu beneficiază de sume de la stat, promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede că angajatorul ce încheie un contract de ucenicie sau de stagiu, pe toată perioada derulării acestuia, va beneficia, la cerere, de o sumă în cuantum de 1.125 lei, respectiv 1.350 lei pe lună.

Actul normativ, inițiat de Guvern, modifică Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă și Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior.

Potrivit legii, angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe toată perioada derulării acestuia, va beneficia, la cerere, de o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună (echivalentul în lei a 250 de euro/lună), bani proveniți din bugetul asigurărilor pentru șomaj sau din fonduri europene structurale de investiții — asistență financiară nerambursabilă acordată României.

Actul normativ mai prevede ca angajatorul care încheie un contract de stagiu, pe toată perioada derulării acestuia, să beneficieze, la cerere, de o sumă în cuantum de 1.350 lei/lună (echivalentul în lei a 300 de euro/lună), bani proveniți din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în limita fondurilor alocate. De asemenea, măsura va putea fi finanțată din fonduri europene structurale și de investiții sau din fondurile publice naționale aprobate în bugetul asigurărilor de șomaj.

Conform inițiatorului, măsurile propuse vin în sprijinul angajatorilor care nu dispun de resurse financiare, în vederea stimulării angajării pe noi locuri de muncă, prin încheierea de contracte de ucenicie, respectiv prin încheierea de contracte de stagiu pentru absolvenți.

Tot luni, șeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 22/2017 pentru modificarea și completarea OUG nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea și susținerea fermelor de familie și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor, pentru completarea art. 51 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, precum și pentru reglementarea statutului dobânzilor încasate de gestionari din plasarea în depozite bancare sau titluri de stat a sumelor rămase la dispoziția acestora după închiderea schemelor de garantare finanțate din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, respectiv Programul operațional pentru pescuit 2007-2013, și încheierea convențiilor cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

AGERPRES