Președintele Klaus Iohannis a trimis luni Parlamentului, spre reexaminare, legea pentru aprobarea OUG nr. 81/2016 privind modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011, motivând că aceasta ar genera „multiple efecte negative” asupra calității procesului educațional.
„Adoptată de cele două Camere ale Parlamentului în redactări substanțial diferite, în forma transmisă la promulgare Legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 81/2016 privind modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011 afectează cadrul normativ necesar pentru crearea unui sistem de învățământ profesional și dual coerent și deschiderea acestui sistem către operatorii economici, întrucât reduce nivelul de autonomie a școlilor în regim dual, elimină condițiile care vizau calitatea pregătirii realizate în cadrul practicii la agentul economic, elimină dispozițiile privind organizarea concursurilor pentru cadrele didactice din unitățile de învățământ dual. Multiplele efecte negative pe care prevederile Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 81/2016 privind modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011 le pot genera cu privire la calitatea procesului educațional impun reexaminarea acestei legi de către Parlament”, se precizează în cererea de reexaminare.