În anotimpul cald nu doar femeile vor să slăbească repede și sănătos, ci și bărbații și, deși vara facilitează considerabil scăderea în greutate, nu trebuie ‘sărite’ câteva reguli cum ar fi hidratarea, consumul de fructe și legume, afirmă dr. Luciana Gavrizi, medic specialist diabet și boli de nutriție la Institutul Național de Endocrinologie ”C.I. Parhon”.
În context, ea atrage atenția că diureticele pot dăuna considerabil în cazul în care sunt folosite fără acordul medicului și spune că dietele care duc la o slăbire ”într-un timp record” trebuie evitate pentru că acestea pot duce la revenirea sau chiar depășirea greutății anterioare.
„Nimic nu se obține și ‘repede’ și ‘sănătos’, însă ținem cont de faptul că vara este anotimpul care ne facilitează considerabil scăderea în greutate și care ne poate ajuta să dăm cel mai mare randament în materie de diete. Pentru asta, avem nevoie să urmăm câteva reguli care însă nu trebuie uitate la finalul sezonului, ci aplicate pe cât posibil în tot cursul anului. Hidratarea organismului joacă un rol esențial. Consumul mediu de lichide este de 40 ml/kgc, crescând însă considerabil pe parcursul anotimpului cald. De exemplu, dacă pentru o persoană de 60 kg, cantitatea de lichide ingerata ar trebui să depășească 2.400 ml/zi, în zilele de vară aceasta poate depăși și 4.000 ml/zi. Organismul uman este constituit în procent de 60-70% din apă, ceea ce înseamnă că orice deficit hidric poate dăuna considerabil stării de bine și implicit posibilității de a urma o dietă sănătoasă”, explică dr. Luciana Gavrizi.
De asemenea, medicul arată că lipsa apei în organism produce afectare celulară, care se poate manifesta la nivelul întregului organism — țesut muscular, piele, unghii, păr, etc. și pledează pentru consumul fructelor și legumelor.
„Organismul este în stare de suferință și acest lucru se reflectă chiar și în tentativa de a scădea în greutate. Fără acordul medicului, nu utilizați diureticele pentru a elimina ‘apa în exces’. Acest lucru vă poate dauna considerabil iar pentru pacienții cu afecțiuni cronice poate duce chiar la urgențe medicale. Consumul de fructe și legume este și el esențial. Având în vedere oferta excelentă pe care anotimpul cald ne-o aduce, profitați de prezența pe piață a diferitelor produse din această categorie. Atenție, însă! Dacă ne este permis un consum mare de legume proaspete, acestea furnizând un număr limitat de calorii, fructele conțin fructoză într-o cantitate care ne permite consumul a 3-4 fructe/zi. Abuzul cantitativ ne împiedică scăderea în greutate și chiar poate furniza un aport excesiv de carbohidrați, având ca rezultat final un surplus nedorit”, mai spune dr. Luciana Gavrizi.
Ea susține că, în anotimpul cald, trebuie limitat aportul de grăsimi, carne și produse din carne, produsele lactate grase, dar și dulciurile concentrate și sucurile.
„Oferta bogată de fructe și legume poate reduce consumul de produse cu cantități mari de grăsimi — mezeluri grase, cârnați, mici, ceafă de porc, produse lactate grase, produse gătite cu cantități mari de ulei. Puteți înlocui aceste produse cu diverse rețete de pește sau carne slabă. Trebuie limitat sau chiar eliminat pe cât posibil consumul de dulciuri concentrate, produsele de patiserie și sucurile din comerț. Optați pentru varianta de sucuri proaspete din fructe și legume. Consumați cafeaua neagră. Dacă nu tolerați, o linguriță de zahăr sau de miere vă sunt permise la cafeaua sau la ceaiul de la micul dejun. Regula de trei mese pe zi reprezintă o regulă de bază pentru un stil sănătos. Între mese pot fi consumate gustări — fructe, lactate sau câteva nuci, migdale, fistic, semințe. Evitați ‘ronțăielile’ repetate dintre mese, limitându-vă, eventual, doar la cele două gustări dintre mesele principale. Evitați dietele ‘minune’ care vă slăbesc într-un timp record. Poate, pe moment, acestea vor da rezultate. Însă, din păcate, pe termen lung își pot pierde rezultatele și efectul ‘yo-yo’ — revenirea sau chiar depășirea greutății anterioare dietei — este prezent de cele mai multe ori după finalizarea acestora”, punctează medicul.
În același timp, ea reliefează importanța activității fizice, una dintre principalele opțiuni în obținerea unei greutăți optime.
„Pentru sănătatea fizică și pentru cea psihică se recomandă minim o oră de activitate fizică, de trei ori pe săptămână. Limitați consumul de alcool. 1 gram de alcool pur furnizează 7 kcal, o medie între cantitatea de calorii furnizată de carbohidrați și proteine (1 g—> 4 kcal) și de lipide (1g—> 9 kcal). Un pahar de 120 ml de vin sec vă este permis, zilnic (aprox. 15 g alcool—>100 kcal). Evitați berea, lichiorul, vinul dulce”, conchide dr. Luciana Gavrizi.