Breaking News

Rujeola continuă să se răspândească și să facă victime în Europa

Biroul european al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), cu sediul la Copenhaga, a confirmat marți că epidemia de rujeolă continuă în Europa, unde 35 de persoane au murit în ultimele 12 luni din cauza acestei boli.

Cea mai recentă victimă este un băiat de 6 ani din Italia, unde au fost înregistrate peste 3.300 de cazuri, inclusiv două decese, din iunie 2016. Alte câteva țări din Europa au semnalat epidemii, care au cauzat 31 de decese în România, unul în Germania și unul în Portugalia, conform autorităților naționale de sănătate publică, potrivit unui comunicat de presă publicat marți pe site-ul organizației.

„Orice deces sau dizabilitate cauzate de această boală care poate fi prevenită prin vaccinare este o tragedie inacceptabilă”, a declarat dr. Zsuzsanna Jakab, director regional al OMS pentru Europa.

„Suntem foarte îngrijorați că, deși este disponibil un vaccin sigur, eficient și accesibil, rujeola rămâne o cauză principală de deces în rândul copiilor din întreaga lume și, din păcate, Europa nu este cruțată. În strânsă colaborare cu autoritățile din domeniul sănătății din toate țările afectate din Europa, prioritatea noastră este de a controla focarele și de a menține o acoperire de vaccinare ridicată pentru toate categoriile de populație”, afirmă oficialul OMS în comunicatul de presă citat.

Europa a făcut progrese semnificative în ultimele decenii pentru eradicarea rujeolei, în 37 de țări transmiterea endemică fiind întreruptă.

Cu toate acestea, există zone în care imunizarea este foarte scăzută, ceea ce permite virusului, extrem de contagios, să se răspândească în rândul celor care nu sunt vaccinați.

OMS recomandă ca fiecare copil neimunizat sau incorect imunizat să primească două doze de vaccin. De asemenea, încurajează adulții care nu sunt pe deplin imunizați sau care nu sunt siguri de starea lor de imunitate să se vaccineze.