MEN: 112.368 de absolvenți de clasa a VIII-a au fost repartizați în învățământul liceal de stat în prima etapă

 

Un număr de 112.368 de absolvenți de gimnaziu (99,5%), care au completat fișele de înscriere la licee, au fost repartizați miercuri în funcție de una dintre opțiunile exprimate.

„Ministerul Educației Naționale a publicat astăzi, pe http://admitere.edu.ro, rezultatele primei etape a repartizării computerizate în învățământul liceal de stat a absolvenților de clasa a VIII-a. Astfel, dintre cei 112.949 de elevi care au completat fișe de înscriere, au fost repartizați 112.368 de elevi (99,5%), în funcție de una dintre opțiunile exprimate. Dintre aceștia, 68.935 de elevi au optat pentru filiera teoretică, iar 43.433 pentru filiera tehnologică. Numărul total de opțiuni selectate de candidați a fost de 1.604.944, ceea ce conduce la o medie de 14 opțiuni/ elev”, informează Ministerul Educației Naționale, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit MEN, 581 de elevi nu au putut fi repartizați deoarece nu au completat suficiente opțiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învățământ liceal. Aceștia vor intra în a doua etapă a repartizării, programată în data de 8 septembrie, alături de absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat în această etapă, care nu s-au înscris sau care nu au avut situația școlară încheiată înainte de această etapă.

Primele 10 licee la nivel național, ordonate după cele mai mari medii de admitere, sunt:

* Colegiul Național „Sfântul Sava” din București: 9,72 — ultima medie de admitere, 10 — prima medie de admitere
* Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București: 9,70 — ultima medie de admitere, 10 — prima medie de admitere
* Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București: 9,68 — ultima medie de admitere, 10 — prima medie
* Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București: 9,63 — ultima medie de admitere, 10 — prima medie
* Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București: 9,55 — ultima medie de admitere, 10 — prima medie
* Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța: 9,54 — ultima medie de admitere, 10 — prima medie
* Colegiul Național „Spiru Haret” din București: 9,50 — ultima medie de admitere, 10 — prima medie de admitere
* Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca: 9,48 — ultima medie de admitere, 10 — prima medie
* Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București: 9,45 — ultima medie de admitere, 9,92 — prima medie de admitere
* Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați: 9,44 — ultima medie de admitere, 10 — prima medie

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, joi vor fi afișate rezultatele repartizării computerizate atât în unitățile de învățământ gimnazial absolvite de candidați, cât și în cele de învățământ liceal în care aceștia au fost distribuiți.

În perioada 13 — 17 iulie vor putea fi depuse dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care elevii au fost admiși.

În etapele premergătoare repartizării computerizate, au fost admiși în învățământul liceal de stat, conform reglementărilor în vigoare, 18.206 elevi în învățământul profesional, 11.254 de elevi la specializări vocaționale (dintre care 480 de elevi în învățământul militar), 1.805 elevi pe locurile speciale rezervate candidaților de etnie romă și 960 de elevi în învățământul special.