Monica Niculescu s-a calificat în semifinalele probei de dublu la Wimbledon

Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu și taiwaneza Hao-Ching Chan s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei feminine de dublu din cadrul turneului de la Wimbledon, după ce a trecut cu 6-3, 6-4 de americanca CiCi Bellis și cehoaica Marketa Vondrousova. Niculescu și Chan, capi de serie numărul 9, s-au impus după o oră și 6 minute. Niculescu a stabilit astfel cea mai bună performanță a sa la dublu la un turneu de Mare Șlem, după sferturile de la Roland Garros (2010) și Australian Open (2012). În urma acestui succes, perechea Niculescu/Chan și-a asigurat un cec de 100.000 de lire sterline și 780 de puncte WTA. În semifinale, Niculescu și Chan vor înfrunta învingătoarea din meciul care opune perechea Svetlana Kuznețova (Rusia)/Kristina Mladenovic (Franța) cuplului Makoto Ninomiya (Japonia)/Renata Voracova (Cehia).