Breaking News

Negociatorii europeni și britanici pentru Brexit au început a doua rundă de discuții: ”E timpul să trecem la treabă”

Negociatorii pentru Brexit ai Marii Britanii și ai Uniunii Europene au început luni, la Bruxelles, o a doua rundă de discuții privind condițiile ieșirii Londrei din blocul comunitar, promițând ”să treacă la treabă”, transmite Reuters.

„Am avut un start bun luna trecută (la prima rundă de negocieri, când s-a stabilit în special calendarul — n.r.), dar acum intrăm în substanța chestiunii”, a declarat presei secretarul britanic pentru Brexit, David Davis, în timp ce era primit la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles de negociatorul-șef al UE, Michel Barnier.

„Pentru noi, este extrem de important ca acum să facem progrese în direcția bună”, a adăugat Davis. „Acum este timpul să trecem la treabă și să încununăm de succes aceste negocieri”, a mai spus oficialul britanic.

„Acum vom intra în inima chestiunii. Trebuie să analizăm și să ne comparăm pozițiile, pentru a face progrese în direcția bună”, a afirmat, la rândul său, Michel Barnier.

Cei doi oficiali au refuzat să facă alte comentarii, Barnier spunând doar că vor informa joi media, după ce echipele lor vor petrece patru zile discutând despre o serie de aspecte prioritare.
Începând de luni după-amiază, ștafeta va fi preluată de trei grupuri de negociatori care au fost create pentru a aborda drepturile cetățenilor, acordul financiar și alte teme ale „divorțului”, precum și de coordonatori, care se ocupă de chestiuni având legătură cu Irlanda de Nord și cu „gestionarea” acordului de ieșire din UE.

Aceasta este prima rundă de negocieri dedicată exclusiv stabilirii termenilor ieșirii Marii Britanii din UE, în condițiile în care prima rundă, desfășurată la 19 iunie, a fost organizată pentru a pune la punct calendarul și modalitatea de lucru în ceea ce privește negocierile, care vor avea loc lunar, timp de o săptămână, la Bruxelles.

Prioritatea celei de-a doua runde este de a stabili drepturile pe care le vor avea cetățenii europeni în Marea Britanie și britanicii în UE, de a încheia un acord pe tema obligațiilor financiare ale Londrei — și posibil și ale Bruxellesului — după ieșirea britanicilor din UE și soluționarea situației Irlandei de Nord, în sensul evitării impunerii unei frontiere „stricte” cu Republica Irlanda.

Bruxellesul cere „progrese suficiente” în toate aceste domenii înainte de a începe negocierea unei relații viitoare între ambele părți, punct special de interes pentru Londra. Chestiunea cea mai controversată este în prezent acordul financiar, în legătură cu care șeful diplomației britanice, Boris Johnson, a declarat săptămâna trecută că UE visează dacă își închipuie că țara sa va plăti o sumă exorbitantă. Potrivit mai multor calcule, Londra ar datora UE o sumă cuprinsă între 60 și 100 de miliarde de euro.

În plus, UE speră să înceapă să discute și despre alte chestiuni, cum ar fi ieșirea britanicilor din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom). Obiectivul Bruxellesului este ca negocierile să se încheie în toamna anului 2018, pentru ca toate părțile să poată ratifica acordul până la 29 martie 2019, dată care ar respecta termenul de doi ani prevăzut de tratatele europene pentru ieșirea unui stat membru din blocul comunitar.