Întârzieri în circulația trenurilor internaționale România-Ungaria-Austria, din cauza unor verificări suplimentare în Ungaria

Trenurile internaționale România – Ungaria – Austria și retur ar putea înregistra întârzieri, deoarece garniturile internaționale care tranzitează sau au ca destinație stații de pe teritoriul Ungariei sunt oprite pentru verificări suplimentare, în urma unei amenințări cu bombă primită miercuri printr-un apel telefonic, informează, miercuri, CFR Călători.

 

„Au fost verificate 18 trenuri internaționale. Până la ora 12:45, poliția a terminat verificarea fiecărui tren internațional reținut în parcurs, dar verificările continuă până la miezul nopții”, a precizat directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes.

Administrația feroviară din Ungaria informează că trenurile internaționale care tranzitează sau au ca destinație stații de pe teritoriul Ungariei sunt oprite pentru verificări suplimentare.

„Sunt posibile întârzieri în circulația trenurilor internaționale România — Ungaria — Austria și retur”, precizează compania într-o postare pe Facebook.

Până în prezent, circulă cu întârzieri următoarele trenuri: 75 Budapesta — Brașov, 73 Budapesta — București Nord, 1367 Brașov — Budapesta și 78 Timișoara Nord — Budapesta.

„În cursul unei zile între România și Ungaria și retur, pe calea ferată, circulă 12 perechi de trenuri. Traficul internațional va reveni la graficul normal de circulație în funcție de momentul la care poliția din Ungaria va ridica măsura de oprire și verificare suplimentară a trenurilor”, subliniază CFR Călători.

Poliția ungară a început să verifice trenurile internaționale după o amenințare cu bombă făcută miercuri într-un apel telefonic, informează MTI.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul poliției, un bărbat a sunat și a spus că a plasat bombe la bordul trenurilor internaționale în Ungaria.

La solicitarea poliției, compania de căi ferate a Ungariei, MAV, a dispus oprirea tuturor celor 18 trenuri aflate pe teritoriul țării și le-a cerut pasagerilor să se dea jos din vagoane cât timp poliția realizează operațiuni de căutare.

Într-un comunicat de presă, compania MAV a anunțat că trenurile internaționale au fost temporar oprite în diverse puncte de pe teritoriul Ungariei și, după efectuarea perchezițiilor în vagoane, trenurile și-au continuat călătoria.

Poliția va percheziționa toate trenurile care intră în țară până la miezul nopții, prin urmare sunt de așteptat întârzieri în circulația trenurilor internaționale și unor garnituri care circulă pe rute interne, se mai menționează în comunicatul de presă al MAV.