Cu o săptămâna înainte de închiderea perioadei de înscriere, peste 2.500 de studenți și-au depus dosarele la specializările din cadrul celor 11 facultăți ale Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI). Aceștia au putut, cu un singur dosar și cu o singură taxă de admitere, să se înscrie la oricâte specializări au dorit dintre cele scoase la concurs de către TUIASI. Astfel, în urma unei redistribuiri computerizate pe baza opțiunilor studenților, doar trei facultăți nu și-au ocupat integral locurile de la buget, estimările fiind însă că până vineri sau, cel târziu, în sesiunea din toamnă, vor fi și acestea ocupate. „Noi mai avem locuri disponibile la licență la mai multe facultăți din universitate – îi așteptăm încă pe candidații care ar dori să ocupe locuri la acestea să își depună dosarele în zilele care urmează. Avem disponibile și locuri la master atât pentru absolvenții noștri, cât și pentru candidați de la alte universități. Într-un cuvânt, Politehnica are porțile deschise în continuare pentru cei care doresc să urmeze o carieră în inginerie”, a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și asigurarea calității la TUIASI. Universitatea Tehnică din Iaşi este prima instituție de învățământ superior din țară care a introdus de anul acesta un sistem dinamic la admitere, care eficientizează procesul de admitere și care vine și în sprijinul absolvenților de liceu, ce au de plătit o singură taxă la depunerea dosarului, dosar cu care se pot înscrie, dacă doresc, la toate specializările de inginerie de care sunt interesați. Practic, situația întâlnită pe www.admitere2017.tuiasi.ro este cea în timp real a dosarelor depuse, în dreptul fiecărei facultăți figurând cifra candidaților care au ales ca primă opțiune o specializare din oferta educațională a facultății respective. „Anul acesta am inaugurat un nou sistem de depunere și de gestionare a documentelor candidaților la studiile de licență, un sistem unic, din câte cunosc, în țara noastră. Sub coordonarea prorectorului cu responsabil cu Informatizarea și Comunicațiile Digitale, prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache, s-a reușit crearea unui soft special, care realizează în timp real distribuția candidaților pe facultăți și domenii în funcție de opțiunile acestora”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI. Pe site-ul universității nu se regăsește doar o situație a numărului de dosare actualizată în timp real, ci este și situația reală a numărului de absolvenți de liceu care s-au înscris la TUIASI. Fiindcă a fost suficient un singur dosar pentru ca absolvenții să se înscrie la toate facultățile la care au dorit, numărul dosarelor depuse este același cu numărul de candidați, evitându-se situațiile din anii anteriori în care acest număr era umflat artificial de tineri care își depuneau două sau trei dosare la mai multe facultăți ale TUIASI. „Noul sistem de admitere prezintă o situația mai realistă asupra interesului manifestat pe fiecare domeniu și facultate. Este vorba despre o situație mai explicită pentru că depunerea mai multor dosare, cum era în anii anteriori, făcea ca să existe o percepție oarecum falsă asupra numărului de candidați reali. Acum știm câți candidați există pe fiecare facultate în parte, este o situație mult mai clară”, a explicat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin. Un interes deosebit pentru programele de studiu ale TUIASI l-au arătat anul acesta candidații din Republica Moldova și Ucraina, fiind aproape 500 care candidează pe 250 de locuri la studiile de licență, în condițiile în care, până anul trecut, universitatea beneficia de doar 30 de locuri care erau adresate acestei categorii de studenți. „Personal, consider că până în prezent rezultatele admiterii la studiile de licență sunt peste așteptări, în condițiile în care numărul absolvenților de bacalaureat a scăzut cu circa 10% comparativ cu anul trecut și cu aproape 25% față de 2015. În acest moment, când mai avem o săptămână de admitere, numărul candidaților a depășit numărul locurilor bugetate, iar 8 din cele 11 facultăți ale universității au locurile ocupate integral, celelalte trei urmând să își ocupe locurile alocate fie zilele următoare, fie în sesiunea de admitere din toamnă. Aceste aspecte demonstrează trendul ascendent real de care se bucură domeniile inginerești în rândul tinerilor, trend în corelație cu necesarul de ingineri nu doar la modul general în România, ci particular în regiunea Moldovei”, a completat rectorul. Admiterea la Universitatea Tehnică din Iaşi continuă până luni, 31 iulie. La punctele special amenajate la fiecare facultate, comisiile de admitere îi așteaptă pe candidați pentru a-i îndruma în completarea formularului de admitere, fie că este vorba de ciclul de licență sau de cel de master. Formularul de înscriere la licență poate fi completat și online, la www.admitere2017.tuiasi.ro. (E.M.)