În judeţul Iaşi au fost depistate şi confirmate până în prezent 49 cazuri de rujeolă, au anunţat vineri, 28 iulie, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), care au menţionat că alte trei cazuri suspecte de această afecţiune sunt în acest moment în curs de investigare. La nivel naţional, până la data de 28 iulie au fost înregistrate peste 8.000 de cazuri de rujeolă, confirmate oficial de către Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. 96% dintre cazuri au fost confirmate la persoane nevaccinate, în timp ce 2,64% din cazuri au fost înregistrate la persoane cărora le-a fost administrată doar prima doză din vaccinul RRO (rujeolă-rubeolă-oreion), în timp ce numai 1% din cazuri au fost raportate la persoane complet vaccinate (care au primit ambele doze de vaccin). Trendul descendent înregistrat de acoperirea vaccinală împotriva principalelor boli transmisibile, prevenibile prin vaccinare, reprezintă una dintre cele mai stringente problemele de sănătate publică cu care se confruntă România în prezent. Actuala epidemie de rujeolă, care a izbucnit în februarie 2016 și a condus până în acest moment la 32 de decese, a apărut pe fondul unei scăderi succesive în ultimii ani, a ratei de vaccinare anti-rujeolică. Vaccinarea s-a dovedit a fi una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție a unor boli infecțioase cu un impact negativ major asupra sănătății publice. De aceea, menținerea unei acoperiri vaccinale optimale ar trebui să fie o prioritate pentru toate sistemele de sănătate, în vederea prevenirii reapariției unor epidemii de boli transmisibile, ce au fost eliminate aproape în totalitate datorită vaccinurilor. Specialiștii atrag atenția asupra importanței respectării schemelor naționale de vaccinare pentru a asigura cea mai bună protecție posibilă împotriva bolilor prevenibile prin vaccinare. De exemplu, unele dintre aceste afecțiuni, așa cum este tusea convulsivă, sunt mai periculoase dacă apar în primele luni de viață, în timp ce altele, inclusiv rujeola, tetanosul și difteria pot fi fatale la orice vârstă. Campania de vaccinare este continuă şi este necesară o acoperire vaccinală de 95% pentru prima şi a doua doză de vaccin RRO pentru atingerea nivelului de imunitate a populaţiei pentru a întrerupe transmiterea endemică. Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de protejare față de aceste boli, iar imunizarea în copilărie reprezintă cel mai sigur start de drum în viață, atrag atenţia medicii specialişti. (E.M.)