Fiți ascultători! A fost tot timpul îndemnul părintesc care a construit generații după generații de oameni dedicați bunului simț, valorilor profunde ale unei societăți în care competiția a fost tot timpul mecanismul performant de decantare ”a lucrului bine făcut”. Suntem pătrunși până-n măduva oaselor de acest îndemn, chiar dacă, de 28 de ani, el a câștigat noi subtilități de interpretare, de cele mai multe ori ridicole sau chiar explicit peiorative. ”A fi ascultător”, depășește astfel înțelesul de a fi cuminte, îmbulzindu-se spre funcția urechii de a auzi, de a asculta, mai ales când această ureche este în interes de serviciu, iar cei ascultați sunt oamenii de pretutindeni, suspecţii de bază a noii orânduiri capitaliste!
Urmărirea, în sensul cotrobăirii până în cele mai mici unghere a individului, scos din ambalajul drepturilor și libertăților omului și pregătit să se treacă peste el cu toată gama de buldozere ale suspiciunii (mai ales aceea de a fi dușman al poporului) este de fapt un reflex condiționat al vechii orânduiri, atunci când dușmanii poporului nu puteau să fie alții decât cei de prin împrejurimile casei, cândva oamenii de bază ai partidului, asupra cărora cineva a vărsat voit sau din greșeală găleata cu lături: ”Pute, de-ți mută nasul din loc! – era fraza cu care organele de anchetă își începeau pledoaria, atunci când erau puse să vorbească despre cercetarea la fața locului, acolo unde a descins echipa mixtă, de securiști și milițieni, atâta timp cât se știe deja că Securitatea folosea mâinile Miliției pentru a nu se murdări în tot ceea ce avea de întreprins.
După 1990 nu s-a modificat nimic esențial, în sensul reformulării scenariilor de acțiune ale celor care s-au trezit aruncați în stradă, fără însă a li se interzice să sune din nou la poartă, să dea binețe, să-și toane castronul cu cele necesare în cap, mergând pe formula o greșeală recunoscută este un bun național câștigat, deci, nu mai sunt nici un fel de probleme cu reactivarea, atâta timp cât toți suntem, la urma urmei, oameni și toți suntem obligați să trăim, evident nu oricum. Pe lângă Securitate, în timp, au început să apară tot felul de servicii secrete, care mai de care mai specializate prin tema de proiectare, dar toate încălecându-se reciproc, de nu mai înțelegeai nimic, dintr-un punct exterior lor. Acolo unde există ”prea mulți politicieni” acolo se naște aproape instantaneu și grija de a asculta și de a urmări cum se scurge fraza de la răsărit înspre apus.
”Mirajul interceptărilor de comunicații telefonice și nu numai, a rămas și post decembrist miza controlului politic asupra serviciului secret al Internelor. Legislația este în continuare confuză și permite și altor instituții, nu doar SRI, să dețină aparatură de interceptare. Fostul „Doi și-un sfert” pare că deține astfel de echipamente.
Fostul șef al „interceptărilor” de la acest serviciu, Remus Șpan, a povestit cum se interceptau telefoanele în perioada în care a condus Diviziunea Tehnică a actualei Direcții Generale de Protecție Internă. Fosta unitate „Doi și-un sfert”, actuala Direcție Generală de Protecție Internă (DGPI), a fost în tot timpul controlată de politicienii aflați la putere, dar blamată de cei din opoziție. Temuta unitate codificată 0215 a fost înființată în anul 1990, la inițiativa lui Gelu Voican Voiculescu. Opt ani mai târziu, a fost desființată printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare al Țării. Atunci, activitatea serviciului secret al ministerului de Interne a fost catalogată drept o formă mascată de poliție politică. La scurt timp, însă, serviciul secret a fost reînființat. De-a lungul ultimilor 27 de ani, au existat acuzații publice că ofițerii „Doi și-un sfert” au ascultat ilegal telefoanele unor politicieni și ziariști.”
O mărturie care a trebui să zgâlțâie stâlpii puterii și să conducă la prăbușirea acestui sistem care se încăpățânează să rămână în viață chiar și sub cele mai adânci dărâmături. Indiferent de ceea ce am crezut noi se adeverește bănuiala prin care era descoperită la nivel de nălucă această poliție politică ajunsă în stare să schimbe voința populară, să promoveze valorile unei dictaturi, de această dată arbitrară, susținută doar de interesele de cloacă ale câtorva nimeriți conjunctural în fruntea deciziei.
ADI CRISTI