Premierul Mihai Tudose susține că situația actuală din România ar impune introducerea vaccinării obligatorii.
Totodată, Tudose a amintit că Legea vaccinării a fost „în primă lectură”, joi, în ședința de Guvern.
„Nu rezolvă toate problemele (…) Pe de o parte, la un capăt al problemei se află sincopele în aprovizionarea cu vaccinuri. Apoi am constatat că și atunci când sunt n-au ajuns toate în timp util în toată țara. Apoi, după ce au ajuns în toată țara, atunci când au ajuns, nu toată lumea din sistemul de sănătate publică s-a preocupat suficient de bine să fie și copiii vaccinați și, în ultimă speță, au fost acei părinți iresponsabili — și îmi asum cuvântul — care invocând diverse pretexte sau diverse convingeri au considerat — copiii lor nu trebuie vaccinați”, a spus Tudose.
Potrivit premierului, o lege a vaccinării „poate începe cu a asigura stocurile necesare”.
„Mi-am asumat și ca proiect al Guvernului, dar și ca proiect personal revigorarea și reinventarea (…) Institutului Cantacuzino, să producem și noi vaccinurile noastre, apoi ele să fie distribuite, iar medicii să-și facă efectiv treaba. Nu se poate să avem județe cu un procent de sub 50% din copii vaccinați. Este absolut incredibil”, a afirmat Tudose.
Chestionat când estimează că va fi pusă în funcțiune această lege, Tudose a răspuns: „Este o prioritate a întregului guvern, este o prioritate, repet. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, dar să fie bine”.
Totodată, șeful Executivului a precizat că are în vedere și alte măsuri pentru a fi crescută rata de vaccinare a copiilor.
„Am așteptat o lună de zile, să spunem, măsuri făcute doar la solicitări blânde. I-am solicitat domnului ministru să înceapă să folosească bisturiul, a început, am văzut (…) Vom trece la etapa următoare, dacă lucrurile nu funcționează, la un bisturiu mai mare. Mergem pe lanț în sus. Nu ne permitem să ne jucăm cu așa ceva”, a mai afirmat Tudose.