Ambasadorul Rusiei la Chișinău: Retragerea trupelor ruse ar putea duce la reluarea conflictului din Transnistria

Moscova consideră „inadmisibile și nefondate planurile și acțiunile autorităților moldovene” care vizează încetarea „misiunii de menținere a păcii” a trupelor ruse în Transnistria, a declarat ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Farit Muhametșin, referindu-se la solicitările Chișinăului ca actuala misiune din stânga Nistrului să fie transformată în una civilă, cu mandat internațional, relatează mass-medie moldovene, care citează agenția presă transnistreană Novostipmr.

Diplomatul rus a făcut o declarație în acest sens sâmbătă, la Tighina (Bender), în cadrul ceremoniilor organizate de administrația de la Tiraspol cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la începerea misiunii trupelor ruse în Transnistria.

„Noi considerăm ca inadmisibile și nefondate planurile și acțiunile autorităților moldovene vizând încetarea misiunii de pace a Rusiei în Transnistria. Aceasta este calea spre declanșarea unui nou conflict pe Nistru, care va atrage Rusia într-un nou focar de tensiune”, a declarat ambasadorul rus. El a pledat ca „forța rusă de menținere a păcii” în Transnistria să-și îndeplinească misiunea până la capăt.

Totodată, Muhametșin a condamnat decizia autorităților de la București de a nu permite avionului în care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin să tranziteze vineri teritoriul României, ceea ce a dus la anularea vizitei acestuia la Chișinău și în Transnistria, precum și decizia guvernanților moldoveni de a nu permite intrarea în Republica Moldova a unei delegații de artiști și politicieni ruși care urmau să participe la ceremoniile respective.

„Se creează impresia că cineva este interesat în deteriorarea climatului general al relațiilor moldo-ruse. Cineva parcă dorește să semene discordie și neîncredere între țările noastre”, a spus el, citat de Novostipmr.

În acest context, portalul Deschide.md amintește că, la începutul lunii iulie, liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a cerut în cadrul unei vizite în SUA retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova și înlocuirea actualei misiuni din Transnistria cu o alta, cu mandat internațional, subliniind că orice încercare a Chișinăului de a găsi o soluție cu Tiraspolul a suferit un eșec.

Plahotniuc a mai afirmat că formatul de negocieri „5+2” (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE plus SUA și UE, ca observatori) a fost incapabil să identifice până în prezent o soluție la conflictul transnistrean, iar discuțiile privind statutul special al Transnistriei nici nu au început.

După ce vicepremeirul rus Dmitri Rogozin, emisarul președintelui Vladimir Putin pentru Transnistria, a anunțat că vrea să meargă la Chișinău și apoi la Tiraspol cu două avioane militare, guvernul moldovean a transmis fără echivoc că nici Rogozin, nici artiștii ruși și nici alți oficiali din Federația Rusă — care urmau să participe la ceremonia oficială dedicată aniversării a 25 de ani de la instituirea forțelor de pace din Transnistria — nu sunt bineveniți la Chișinău.

De altfel, tot săptămâna trecută, mai mulți deputați din parlamentul Republicii Moldova au semnat o declarație privind retragerea trupelor ruse din Transnistria.