Bărbatul care a înjunghiat mortal o persoană și a rănit alte șase vinerea trecută într-un supermarket din Hamburg (nordul Germaniei) a avut ca motivație ‘islamismul radical’, a anunțat luni Parchetul antiterorist german, transmite AFP.
”Există o motivație islamistă radicală a acestui atac. Conform elementelor anchetei în curs, acuzatul era radicalizat și decisese să comită o tentativă de asasinat și să moară ca martir”, a menționat Parchetul.
Acesta a adăugat că autorul, identificat drept Ahmad A., în vârstă de 26 de ani, nu avea legături cu gruparea Statul Islamic sau cu alte organizații teroriste.
Autoritățile germane au confirmat sâmbătă că bărbatul era cunoscut drept ‘islamist dar nu jihadist’, însă au evocat și o ‘instabilitate psihologică , lăsând astfel să planeze dubiile asupra motivațiilor actului său sau natura unui eventual element declanșator.
Palestinianul născut în Emiratele Arabe Unite și sosit în martie 2015 în Germania, venind din Norvegia, era considerat înainte de comiterea atacului ‘un caz suspect’ ca urmare a unor ‘elemente ce demonstrează o radicalizare’ religioasă, declara vineri seară ministrul de interne al orașului-stat Hamburg, Andy Grote.
Vineri după-amiază, Ahmad A. încerca să fugă dintr-un supermarket din cartierul Barmbek, din Hamburg, în momentul în care a început să atace la întâmplare clienții, omorând o persoană. Atacatorul a fost reținut de poliție în scurt timp.
Victima, un german în vârstă de 50 de ani, a fost identificată luni de Parchet drept Mathias P.
Atacatorul a rănit apoi grav un alt client, după care a ieșit în stradă, o arteră comercială extrem de frecventată, unde a atacat mai mulți trecători, strigând ‘Allah Akbar!’. Trei persoane au fost rănite.
Germania se află în stare de alertă după atacul armat comis în centrul orașului München vara trecută și după un alt atac, în care a fost folosit un camion, la un târg de Crăciun din Berlin în decembrie anul trecut, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.