Directorul general al UMF Iaşi a demisionat din funcţie

În urma sentinței în primă instanță, formulată vineri, 28 iulie 2017, de Tribunalul Suceava, Daniela Druguş, directorul general administrativ al Universităţii de Medicină şi Farmacie  „Grigore T. Popa” Iaşi, şi-a înaintat în cursul zilei de luni, 31 iulie, demisia din funcţie. Anunţul a fost făcut, în cadrul unei conferinţe de presă, de prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi. „În cursul dimineţii de astăzi (luni, 31 iulie – n.r.), am primit cererea de demisie din funcţia de director general administrativ a doamnei Daniela Druguş. Ca urmare, în acest moment au fost demaraţi paşii prevăzuţi de legislaţia în vigoare în astfel de cazuri”, a precizat rectroul UMF Iaşi. Viorel Scripcariu a mai anunţat că, tot în cursul zilei de luni, 31 iulie, directorul Centrului de comunicaţii din cadrul UMF, Adrian Ciureanu, s-a autosuspendat din funcţie pe o perioadă de şase luni, în urma aceleiaşi sentinţe, dată de Tribunalul Suceava. Comentând decizia pronunţată de judecători, Daniela Druguş a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că aceasta este una „profund nedreaptă și cel puțin bizară”. „Aștept cu interes motivarea instanței, pe care o voi ataca în apel, fiind categoric decisă să mă apăr până la momentul hotărârii definitive”, a afirmat Daniela Druguş. În ceea ce priveşte demisia din funcţia de director general administrativ al UMF Iaşi, Daniela Druguş a spus că aceasta are la bază responsabilitatea pentru importanța acestei funcții, responsabilitatea față de mandatul și încrederea acordate de rectorul universității, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, și respectul pentru „bogăția nepatrimonială” a UMF Iaşi. Reamintim că vineri, 28 iulie, Daniela Druguş a fost condamnată de Tribunalul Suceava la trei ani cu suspendare pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi luare de mită în procesul privind organizarea licitaţiei pentru achiziţionarea platformei de e-learning a UMF Iaşi. La rândul său, Adrian Ciureanu a fost condamnat la trei ani cu suspendare sub supraveghere în acelaşi proces. Alături de cei doi, Tribunalul Suceava l-a mai condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese şi folosirea de documente false pentru obţinerea de fonduri europene şi pe fostul rector al UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae. Sentinţele nu sunt definitive, ele putând fi atacate cu recurs. (E.M.)