Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMCCA) va lansa, la jumătatea lunii august, două noi programe destinate mediului de afaceri, a declarat, luni, într-o conferință de presă, Ilan Laufer, ministrul de resort.
„În luna august, vom mai lansa două noi programe, respectiv Comerț și Microindustrializare. Astfel, primul program va fi lansat în 16 august, în timp ce al doilea la cinci zile distanță. Pe 16 august, vom avea lansarea programului pentru Comerț, cu un buget de 49,95 milioane de lei, și cu un grant maxim acordat de 250.000 de lei pentru fiecare beneficiar. Estimăm că vom avea minimum 200 de beneficiari cuprinși în program vor fi create 400 de noi locuri de muncă. Beneficiari vor fi IMM-urile cu minimum un an vechime”, a spus Laufer.
De asemenea, potrivit ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în data de 21 august va fi lansat programul de Microindustrializare, ce va avea o alocare bugetară de 74,36 milioane de lei, iar grantul maxim acordat per beneficiar se va ridica la 450.000 de lei. În plus, beneficiari vor fi IMM-urile cu vechime mai mare de un an în sectorul industrial.
Potrivit datelor prezentate de către Laufer, în cadrul noului program, se urmărește finanțarea între 165 de beneficiari și maximum 250, și se vor crea cel puțin 330 de noi locuri de muncă.
Cel mai nou program de antreprenoriat lansat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat este cel destinat internaționalizării companiilor. Acesta a debutat luni, 31 iulie, la ora 10:00, și se va încheia vineri, 4 august, la ora 20:00.
Ținta ministerului pentru Programul de internaționalizare din acest an este finanțarea între 100 și 150 de companii, pe baza unui buget de 5 milioane de lei, în funcție de grantul pe care îl vor solicita, dar și pe baza principiului „Primul venit, primul servit”. Suma maximă pe care o poate accesa o firmă este 50.000 de lei. De asemenea, există o contribuție proprie de 10% a celor care aplică, deci grantul este nerambursabil în proporție de 90%.
Bugetul maxim eligibil este de 30.000 de lei pentru participări individuale la târguri și expoziții internaționale, 15.000 de lei maxim pentru participări individuale la misiuni economice în străinătate, 10.000 de lei pentru crearea identității vizuale a companiei, marcă, siglă, 10.000 de lei pentru site și aplicații pe mobil, 10.000 de lei pentru cursuri pentru angajații lor, 10.000 de lei pentru analiză de piață și studii și 10.000 pentru alte activități.
Programul are un buget total de 71 de milioane de lei pentru perioada 2017-2020. Pentru acest an, bugetul este de 5 milioane de lei, sumă care va crește la 20 de milioane în 2018, la 22 de milioane în 2019 și la 24 de milioane în 2020.
După lansarea înscrierilor, va urma o perioadă de maximum cinci zile lucrătoare pentru înscriere, după care o perioadă de 15 zile pentru evaluare, așa că firmele pot începe să facă cheltuieli eligibile cel mai târziu în luna septembrie.