Cele două aeroporturi bucureștene, Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu, au înregistrat în primul semestru al acestui an un trafic de 5,92 de milioane de pasageri și 61.800 de mișcări de aeronave (aterizări și decolări).
Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 5,91 de milioane de pasageri și 55.700 de mișcări de aeronave, informează Compania Națională Aeroporturi București printr-un comunicat remis, luni, AGERPRES.
„Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureștiului în primul semestru din 2017 a înregistrat o creștere relevantă, de 20,5%, față de aceeași perioadă a anului trecut, creându-se astfel premisele depășirii pragului de 12 milioane de pasageri în întreg anul 2017. Evoluția numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naționale Aeroporturi București devansează semnificativ tendința generală înregistrată la nivel european. Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat, de asemenea, și o creștere a numărului de mișcări de aeronave, depășind și la acest capitol trendul european. Astfel, în primele șase luni ale anului 2017, numărul mișcărilor de aeronave pe aeroporturile din București a crescut cu 9,3% față de aceeași perioadă a anului trecut”, se menționează în comunicat.
Reprezentanții CNAB precizează că, având în vedere atât această creștere semnificativă a numărului de pasageri, cât și dinamica traficului aerian pe timp de vară, la orele de vârf pot surveni situații de prelungire a timpului de așteptare la punctele de control.
Pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București operează în prezent 41 de companii aeriene, care transportă pasageri către 152 de destinații.
Compania Națională Aeroporturi București și-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 și asigură coordonarea operațională și managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înființată prin fuziunea societăților care gestionau aeroporturile bucureștene: Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu.