Breaking News

Marius Copil, eliminat în turul al doilea al turneului ATP de la Washington

Marius Copil a fost învins de americanul Jack Sock, cap de serie numărul opt, cu 7-6 (2), 7-6 (6), marți, în runda a doua a turneului ATP de la Washington, dotat cu premii totale de 1.750.080 dolari. Sock (24 ani), numărul 19 mondial, s-a impus după o oră și 56 de minute de joc efectiv, meciul fiind întrerupt din cauza ploii în primul set la 5-5 și 15-0 pentru american. Pentru participarea la turneul de la Washington, Marius Copil va primi un cec de 12.215 dolari și 20 de puncte.