FCSB s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins formația cehă Viktoria Plzen cu scorul de 4-1 (1-0), miercuri seara, pe Doosan Arena din Plzen, în manșa secundă a turului al treilea preliminar al competiției. Vicecampioana României a reușit un joc excelent la Plzen, reușind să întoarcă soarta calificării, după un 2-2 la București. Mihai Bălașa (27), Filipe Teixeira (71), Florin Tănase (76) și Denis Alibec (79 — penalty) au marcat golurile echipei antrenate de Nicolae Dică, în timp ce pentru vicecampioana Cehiei a punctat Michael Krmencik (64). FCSB a tranșat soarta partidei și a calificării prin trei goluri marcate în decurs de opt minute: Filipe Teixeira a înscris după un șut blocat al lui Florin Tănase (71). Tănase (76) a punctat pentru 3-1, după o pasă de excepție a lui Alibec, iar acesta a marcat din penalty (79), după ce Teixeira a fost faultat în careu de Tomas Horava. Viktoria a rămas în zece oameni în min. 88, când Krmencik a primit cartonaș roșu pentru lovirea lui Momcilovic. FCSB a evoluat în formula: Florin Niță — Ovidiu Popescu (min. 73 Vlad Achim, 73), Mihai Bălașa, Marko Momcilovic, Junior Morais — Mihai Pintilii, Filipe Teixeira — Gabriel Enache, Dennis Man (min. 46 Ionuț Larie), Florin Tănase (min. 86 Harlem Gnohéré) — Denis Alibec.